Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de copii, abandonaţi prin spitale

Publicat in Adevarul, joi 31 august 2006 ·

comparativ cu anul trecut.Apanaj al sărăciei, abandonul copiilor vine să întregească tabloul unei societăţi îmbolnăvite în anii de tranziţie pe care-i traversează România. Astfel au comparativ cu anul trecut.

Apanaj al sărăciei, abandonul copiilor vine să întregească tabloul unei societăţi îmbolnăvite în anii de tranziţie pe care-i traversează România. Astfel au ieşit la suprafaţă, cu precădere, alcoolismul, toxicomania, violenţa, abandonul copiilor şi al familiei, criminalitatea, prostituţia şi sinuciderile.

Ca acum treizeci de ani

"Fenomenul abandonului copiilor în spitale a luat o amploare îngrijorătoare", avertizează Ionel Armeanu ştefănică, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Vaslui (D.G.S.A.P.C.). Comparativ cu anul trecut, când s-a înregistrat un total de 80 de copii abandonaţi, anul acesta, până în luna august, s-a raportat acelaşi număr de copii abandonaţi. Prin urmare, se poate presupune că, până la finele anului, numărul copiilor abandonaţi să fie de două ori mai mare decât în 2005.

Conform autorităţilor, motivul care le-a împins pe mame să-şi abandoneze copiii este sărăcia. Abandonul persistă chiar şi în condiţiile liberalizării avortului şi a mijloacelor contraceptive.

Ultima statistică întocmită de UNICEF arată că, la sfârşitul anului 2005, în România, peste 9.000 de nou-născuţi au fost abandonaţi în maternităţi. Potrivit aceleiaşi surse, abandonul copiilor s-a manifestat în aceleaşi coordonate ca acum 30 de ani.

Sase sute de familii şi-au lăsat copiii de izbelişte

Dornici să ducă un trai mai bun din punct de vedere financiar, în jur de 600 de familii din judeţul Vaslui s-au dezrădăcinat şi au plecat la muncă în străinătate, lăsându-şi copiii în grija rudelor. Autorităţile spun însă că aceste familii se află într-o mare eroare: "Copiii trebuie să trăiască în sânu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 57 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum 53 minute
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum o ora
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 53 minute
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Reacţia purtătorului de cuvânt al BOR, după Eurovision: Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului

Mediafax acum 43 minute
„Victoria lui Nimeni (Nemo), … una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviinţe şi bunului-simţ, toate caricaturizate şi evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare. O m

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°