Se pare că echipa noastră naţională a luat de bună previziunea lui Robert Fitzpatrik, cel care anunţase sfîrşitul lumii în acest weekend şi a iniţializat procedura de dezintegrare. Pe lîngă retragerile deja anunţate, mai avem nouă jucători cu probleme pentru meciul decisiv cu bosniacii
Primul a fost zvonul că Răzvan Lucescu părăseşte echipa naţională orice s-ar întîmpla la partida cu Bosnia, aşadar, chiar dacă vom cîştiga. Apoi a venit confirmarea că Lupescu se desparte de Mircea Sandu, sub forma concediului medical de o lună, cauzat şi de problemele medicale ale tatălui său.
Sîmbătă a sosit şi scrisoarea oficială de retragere a lui Chivu, cu semnale că Raţ l-ar imita. Dar şi ideea că Răzvan vrea să plece înainte de meciul cu Bosnia, pe care îl pregăteşte, dar i-l lasă secundului Iovan.
Cu aceste noutăţi, dar şi cu nouă probleme concrete de lot abordăm partida programată pe 3 iunie, la finalul căreia vom şti dacă mai avem sau nu măcar şanse minime pentru Euro 2012.
Ce s-a rupt în Chivu
După operaţia de la cap din ianuarie 2010, Cristi şi-a schimbat modul de viaţă, de gîndire, a reaşezat percepţia valorilor. O spun cei care îl cunosc în intimitate. De aici a rezultat şi o degradare a relaţiei cu publicul echipei naţionale, cu rezultatele ei, cu mediul din jurul lotului.
"Spuneţi-i dobitocului care a povestit că am cerut o sticlă cu vin după meciul cu Ucraina, că la ce probleme am la cap nu am voie să beau mai mult de o bere, altfel devin epileptic", a răbufnit după amicalul de la Lvov, 2-3, anul trecut. "Sîntem un popor pe care încep să îl înţeleg din ce în ce mai puţin. Neprietenos, gata să îţi dea un şut în fund cînd ai nevoie de o mînă întinsă, un popor care se autodistruge", a declarat cu lacrimi în ochi la conferinţa de presă de la Minsk, tomna trecută, unde a cerut special să vină şi să decl