Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au spart graniţele online-ului: Internetul i-a salvat viaţa lui Daniel

Publicat in Adevarul, miercuri 17 februarie 2010 ·

Donaţiile adunate în timp record cu ajutorul internetului pot salva de la moarte un tânăr de 29 de ani. Diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică în octombrie anul trecut, Daniel Răduţă este pe punctul de a realiza un transplant de măduvă care să-i salveze viaţa.

Mobilizarea virtuală incredibilă de strângere a donaţiilor pentru Daniel demonstrează că internetul a devenit o armă de organizare puternică. Şapte prietene ale bărbatului, pe care el le numeşte „zâne”, au pus în mişcare un „angrenaj” cu mai multe rotiţe şi au reuşit să acopere mare parte din online-ul românesc într-un timp aproape record: 5 luni.

Au reuşit să implice peste 25.000 de români în povestea lui Daniel! Pe Facebook, pe Twitter sau pe bloguri personale, toată lumea a răspândit strigătul lui de ajutor care nu a rămas fără ecou. S-au organizat chiar licitaţii şi concerte pentru strângere de fonduri.

Grupul de fete s-a mişcat rapid. Ştiau că pentru Daniel ceasul ticăie într-o numărătoare inversă. Doctorii de la spitalul Fundeni i-au mărturisit tranşant că timpul lui se măsoară în luni. Pofta de viaţă a bărbatului este cu atât mai mare cu cât soţia sa, Raluca, îi va oferi primul copil, un băieţel, săptămâna viitoare.

Fratele este vizat ca donator

Transplantul de măduvă care l-ar salva costă aproximativ 110.000 de euro, fără a include tratarea eventualelor complicaţii sau tratamente suplimentare necesare, care ajung până la alţi 50.000 de euro.

Până în momentul de faţă s-a adunat puţin peste 80.000 de euro, sumă care a putut da naştere unor negocieri cu două spitale din Roma şi Milano, ce s-au arătat dispuse să-i facă operaţia şi să accepte achitarea resturilor de costuri după intervenţie. De fapt, donatorul care ar putea să-i salveze viaţa lui Daniel este însăşi fratele său, în vârstă de 23 de ani.

Medicii i-au spus că genele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 4 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°