Macar in aceasta privinta, Karl Marx nu s-a inselat: povara genereatiilor tecute apasa ca un blestem asuopra celor prezente. Fantoma lui Gheorghiu-Dej a bantuit epoca lui Nicolae Ceausescu. Fantima lui Ceausescu a bantuit Romania lui Ion Iliescu. Fantoma lui Ion Iliescu, anacronica si vindicativa, bantuie inca, in pofida timpurilor schimbate si a proclamatiilor democratice. Angoasele nomenclaturii nu s-au evaporat. Urmasii ei continua sa sfideze, sa saboteze si sa submineze statul de drept. În ultima faza a dictaturii, Ion Iliescu l-a urât pe Nicolae Ceauşescu. Nu pentru că era un comunist fanatic, ci pentru că, prin acţiunile sale aventuriste şi prin cultul demenţial al personalităţii, “a întinat nobilele idealuri”.
Ion Iliescu a susţinut necondiţionat linia lui Ceauşescu până în clipa în care dictatorul a devenit absolut imprevizibil. Ca prim-secretar al CC al UTC si ministru al tienretului, Iliescu a aplicat toate directivele dictate de Ceausescu si a prigonit orice manifestare de spirit independent. Ca sef al aparatului deologic in perioada 1969-1971, a servit cu ardoare scopurile partocratiei (Noel Bernard vorbea despre profitocratie si nu se insela). Ca secretar si ca prim-secretar judetean, n-a miscat sub nicio forma in front. Venirea la conducerea PCUS a lui Mihail Gorbaciov în martie 1985 le-a oferit lui Iliescu şi amicilor săi politici un extraordinar stimulent. A fi pro-sovietic nu mai însemna, ca în timpul lui Brejnev, a fi stalinist.
Revolta spontană de la Timişoara din 16 decembrie 1989, urmată de acţiuni similare la Bucureşti, Cluj, Sibiu, a demonstrat că sistemul era practic în curs de iminentă, inevitabilă dezintegrare. În aceste condiţii a avut loc o reală, incontestabilă revoluţie anti-totalitară. Ion Iliescu şi echipa sa (pregătită din vreme, trebuie spus) au utilizat deruta din acele zile şi au acaparat puterea. Iliescu nu a partic
