Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Becali află astăzi dacă va fi ELIBERAT pentru 3 luni: "Nu vreau să fiu ipocrit. Familia mea nu are probleme"

Publicat in Mediafax, luni 17 iunie 2013 ·

Gigi Becali a declarat luni, la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă cererea lui de întrerupere a executării pedepsei, că familia sa nu are probleme, are bani să se întreţină, iar el nu doreşte să fie "ipocrit", motivul problemelor familiale invocat în solicitare fiind inexistent.

Gigi Becali a fost adus luni, în jurul orei 10.00, de la Penitenciarul Jilava la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă cererea lui de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare, pe care acesta a început să o execute la 20 mai, după condamnarea în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării.

La începutul şedinţei de judecată, avocaţii lui Gigi Becali au depus la instanţă mai multe înscrisuri referitoare la situaţia firmelor omului de afaceri, precum şi la situaţia familială a acestuia.

Procurorul prezent la şedinţă a spus că nu este împotriva documentelor depuse, dar a cerut ca avocaţii lui Gigi Becali să precizeze temeiul în baza căruia este făcută acţiunea de întrerupere a executării pedepsei. Acesta a solicitat ca avocaţii să menţioneze pe care din cazurile prevăzute din articolul 455 este fundamentată cererea de întrerupere a executării pedepsei şi să menţioneze dacă sunt menţinute ca motive şi problemele familiale ale lui Gigi Becali, caz în care se impune efectuarea unei anchete sociale.

La acest moment, Gigi Becali a luat cuvântul în faţa instanţei, arătând că nu doreşte sub nicio formă ca familia lui să fie implicată în vreun fel în judecarea acestei cereri.

Becali a spus că nu vrea să fie "ipocrit" şi să-şi folosească familia ca motiv în cadrul cererii de înterupere a executării pedepsei, astfel că a cerut să fie eliminat motivul problemelor familiale dintre temeiurile juridice în baza cărora a fost fundamentată acţiunea.

Judecătorul a luat act de cererea lui Gigi Becali, a arătat că nu se mai impune efectuarea

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 38 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Vrancea, duminică dimineaţa

Adevarul acum 33 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia

News.ro acum 29 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum o ora
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum o ora
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 45 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°