Stampe încremenite în mişcări hieratice, privelişti mentale şi fizice, poemele lui Bunaru au delicateţea unor haiku-uri şi zvelteţea unor plante de primăvară... Un vag bacovianism direcţionează poemul înspre o zonă a nostalgiei şi a tristeţii difuze pe care, apoi, conştiinţa lucidă, postmodernă, le transformă în imagini şi sunete relativizatoare.

Mircea Mihăieş

Flori vorbe şi întâmplări la Wolfsberg

Domnul Ludwig ne-a avertizat misterios că florile vineţii din curte

ce au ajuns până la ferestre sunt otrăvitoare şi a subliniat asta

cu o clipire discretă a ochilor: poate şăgalnică, poate tristă.

Meticulos, Herr Ludwig a scos, mai apoi, din credenţ

harta turistică a judeţului şi ne-a arătat cu degetul gălbejit de tutun

drumul de taf de pe lizieră care intră în pădure după jumătate de oră

de mers bun şi după alte trei ore bune (ce vor fi fost cândva pentru

domnul Ludwig întâmplări vii şi reale) veţi in-tra (silabisea el)

în Lien-den-feld. Spre seară, Herr Ludwig a udat pe rând florile de muşcate

şi hiacinte; a constatat că ceva nu le prieşte – probabil vreun vierme –

îşi murmura el în barbă; eu sunt cunoscător în materie - mai zicea -

şi ziua se încheia paşnic cu o nouă poveste despre iepurii care-au săpat

sub gard şi au ieşit în grădină şi s-au ospătat pe cinste vecinii cu ei.

Pădurea de brazi

Domnişoara poetă suferea de entorsă

la glezna piciorului stâng (i s-a întâmplat

în timp ce alerga despletită noaptea

sub lună plină spre cabana înfofolită în mister)

Acum părea să asculte alcoolizată sub pături

sau chiar să viseze somnolând pe şezlong

o muzică veche şi pe mutrişoara ei

de-o paloare suspectă se putea ghici

la lumina unui scăpărat de brichetă @N_