Călin Popescu Tăriceanu a vorbit, aseară, la postul Realitatea TV, despre situația din PNL, dar și despre contextul politic din România. Sursa: VLAD STANESCU
”Eu, ca vechi membru PNL, pot să-mi spun punctul de vedere. N-o să fim colegi, din fericire nu e vorba de un coleg de partid, e o candidatură pe listele USL”, a spus Tăriceanu când a fost întrebat de cooptarea lui Gigi Becali pe listele USL.
Tăriceanu s-a declarat nemulțumit de decizia liderului PNL, Crin Antonescu, de a îl introduce pe Gigi Becali pe listele USL.
”Cum văd eu PNL: ca un partid care să rămână ancorat in valorile europene, liberale care ne-au consacrat şi in acelaşi timp un partid al valorilor, printre care şi cele morale. E nevoie incă de un partid ca reper de conduită, moralitate, ţinută, discurs politic, şi mi-aş dori ca acesta să fie PNL”, a adăugat fostul premier.
Liderul deputaţilor PNL a explicat şi formula prin care a susţinut că îi preferă pe cei care "numără ideile şi nu oile".
"Eu am folosit o expresie care, în fond, nu era atât de subtilă încât să-i pună pe mulţi în încurcătură şi să dea răspunsuri nepotrivite, dar, spre surprinderea mea, am văzut că acest lucru s-a întâmplat. Constatând această chestiune, pentru cei care nu au înţeles este limpede că nu merită să detaliez subiectul prea mult ca să-i fac să înţeleagă, pentru că există riscul tot să nu înţeleagă", a menţionat Tăriceanu.
”Există în ultima perioadă o revenire la o retorică care parcă se apropie de inceputul anilor 90, anti-europeană, anti-occidentală care pare să stârnească anumite susţineri, simpatii. Eu cred că azi România nu-şi mai poate permite aşa ceva in nicio formă, e deja integrată şi dependentă de Europa, in toate sensurile. Economia românească e deja euro-izată, depinde de moneda euro. Deciziile de la Bruxelles au o consecinţă imediată asupra vieţii noastre de zi cu zi,