Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adi Ştefan şi Viki Răileanu, vedetele de la Acasă TV

Publicat in Adevarul, joi 14 septembrie 2006 ·

Răileanu are numai 18 ani şi a trecut aproape peste noapte de la spectacole cu prietenii din liceul din Timişoara într-un rol principal în "Daria, iubirea mea", sau T5, cum i se spune în Buftea, Răileanu are numai 18 ani şi a trecut aproape peste noapte de la spectacole cu prietenii din liceul din Timişoara într-un rol principal în "Daria, iubirea mea", sau T5, cum i se spune în Buftea, ce-a de-a cincea telenovelă produsă de Acasă TV. Plecat în urmă cu trei ani din UNATC, acum student la Hyperion, care a devenit o concurenţă serioasă pentru sora mai mare, Adrian ştefan joacă un rol care i se potriveşte, acela de vedetă rock. Lumea muzicii underground româneşti îl ştie foarte bine de la "Sport Sângeros III", unul dintre proiectele reuşite ale primilor ani 2000. Viki Răileanu a început să facă teatru în clasa a 9-a, sătulă de balet, dar personajul ei, Daria, se află în Bucureşti tocmai pentru a încerca să intre în trupa de balet a Operei Române. Împreună sunt propunerea acestui sezon de noi vedete ale televiziunii româneşti.

- Spuneţi povestea voastră din serial.

Adrian ştefan: - Personajul meu e Dan Nichita, e un tip la vreo 25 de ani, a terminat Facultatea de Drept, dar nu profesează. Are o trupă rock, care are succes…

- Seamănă cu "Sport Sângeros III"?

Aş: - Nu. E mai pop-rock. Dan are succes, ceea ce îi place foarte mult. Tatăl lui e patron de cazinou, bineînţeles că nu e de acord cu muzica sa. Sunt tot felul de neînţelegeri, certuri între noi, cum e şi normal. Am un frate vitreg pe care îl cheamă Andi (Alexandru Papadopol), care, pe undeva, cred că este invidios pe Dan că are succes mai mult, mai ales la fete, deşi are şi el. Lui Andi îi plac cursele de maşini. Tata (Adrian Pintea) e bolnav de cancer, şi de aici încep foarte multe probleme, pentru că el vrea să preiau eu afacerile familiei, şi normal că apar certurile. Andi ar vrea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 3 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum o ora
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 2 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 5 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Rusia spune că este pregătită pentru propuneri „serioase” de pace în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia este pregătită să ia în considerare propuneri „serioase” de soluționare a conflictului din Ucraina, pe baza „realităților” existente și a preocupărilor de securitate ale Moscovei, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de E

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°