Detest reclamele idioate. Reclama, oricum, e o vrăjeală. O vrăjeală ieftină, pe care se plătesc mulţi bani. Sunt un om pretenţios: dacă încerci să mă vrăjeşti, măcar fă-o inteligent...
Sunt însă reclame care mă scot din sărite mai tare decât promisiunile târşâite prin campaniile electorale. Şi unele, şi altele ne insultă IQ-ul. Ne sfidează. Încearcă să ne prostească, pornind de la ipoteza că noi ş'-aşa suntem deja proşti. Aşa cum fac speculanţii care ne vând brânza mustind de zer sau pepenii injectaţi cu apă. Reclama nu e însă un produs de tarabă. E, aşa cum scrie pe etichetă, "sufletul comerţului". Ne manipulează, ne perverteşte şi ne umple mintea de mesaje subliminale. Aurul face bine la buze, argintul - la dinţi, detergenţii au enzime şi gelul de duş" - ilanghilang, iar iaurtul trebuie să conţină bifidusesensis. Axiome lansate de publicitate, care ne coordonează traseul prin supermarket. Sloganuri infantile şi inofensive. Cei care cred în ele să fie sănătoşi şi să cumpere! Dar ce te faci când, săptămâni la rând, o campanie publicitară te învaţă cum să socializezi cu infractorul de care te împiedici prin casa ta?
Campania Romtelecom a penetrat piaţa mai întâi cu o voce guturală şi cu o replică à la "Ştiu ce-ai făcut astă vară". Cu un psihopat îmbrăcat într-un ilic croşetat şi cu "Costache? Tu eşti, Costache?". Aparent, o glumă searbădă, din categoria "bancuri cu Alinuţa". Apoi, spoturile au prins tupeu. Infractorul cu ilic a intrat în casă. Prima oară a nimerit în şifonierul din dormitorul unui copil (indiciu că făcătorul acestei minunate reclame n-a procreat niciodată. Altminteri, nu şi-ar fi permis să dea viaţă propriilor spaime juvenile, terorizând somnul copiilor de azi, devoratori de publicitate). Copilul din reclamă locuieşte într-o casă construită în stil occidental (so, targetul este high spre middle class), cu peluză şi c
