În 1953, Bucureştiul a organizat Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru a dovedi lumii întregi forţa noului regim comunist de la noi. „Adevărul“ vă prezintă povestea Stadionului „Naţional“ din Bucureşti. A celui vechi, care a purtat timp de circa patru decenii şi numele „23 August“.
Şi a celui nou, care va fi inaugurat la meciul cu Franţa (6 septembrie). Astăzi vă prezentăm povestea Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor din 1953, replica fostului regim comunist faţă de Jocurile Olimpice. Construcţia stadionului „23 August" s-a făcut într-un moment în care românii se confruntau cu lipsuri de tot felul.
La puţin timp după război, în condiţiile în care puterea fusese preluată de Partidul Muncitoresc Român, ţara noastră s-a îndepărat oarecum, pentru un timp, şi de mişcarea olimpică internaţională. Absenţa sportivilor noştri de la Jocurile Olimpice de la Londra, din 1948, a avut mai degrabă explicaţii de natură politică decât economice.
Comuniştii începuseră să lichideze tot ceea ce amintea de vechea orânduire. Şi nici sportul nu putea scăpa neatins. În 1949, de pildă, a apărut Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport (CCFS), care funcţiona pe lângă Consiliul de Miniştri. Acest organism avea drept principal scop „realizarea politicii partidului", federaţiile sportive fiind înlocuite de inspecţiile pe ramuri de sport. Atunci au fost fondate şi asociaţiile pe ramuri de producţie, precum Spartac, Constructorul, Progresul, Metalul, Minerul, Recolta, dar şi cele aparţinând de structurile departamentale: Dinamo, Casa Centrală a Armatei (Steaua de mai apoi) şi Voinţa. În anii '50 a apărut şi conceptul de „educaţie sportivă a maselor", care era făcută prin programul „Gata pentru muncă şi apărarea RPR!". Şi s-au organizat tot felul de competiţii ale căror denumiri astăzi stârnesc zâmbete: „Cupa satelor", „Triatlonul popular la atleti