Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sănătatea care pluteşte în aer

Publicat in Jurnalul, marți 22 ianuarie 2008 ·

Sunt trei elemente esenţiale care ne ţin în viaţă: mâncarea, apa şi aerul. Desigur, fiecare dintre aceste elemente are rolul lui în menţinerea stării de sănătate a organismului.

Sunt trei elemente esenţiale care ne ţin în viaţă: mâncarea, apa şi aerul. Desigur, fiecare dintre aceste elemente are rolul lui în menţinerea stării de sănătate a organismului. Dar, în timp ce fără mâncare putem să trăim două-trei săptămâni şi fără apă – câteva zile, fără aer nu putem supravieţui mai mult de câteva minute.

Oxigenul inhalat “hrăneşte” întregul organism. Astfel, după ce am tras aer în piept, oxigenul este absorbit de sânge şi este transportat către toate organele corpului, inclusiv către nervi şi creier. O cantitate mai mare de oxigen ajută creierul să funcţioneze la capacitate maximă. Creierul “se hrăneşte” cu 20% din oxigenul pe care îl inhalăm. O gură de aer proaspăt are capacitatea de a ne repune pe picioare când ne simţim lipsiţi de putere, de a ne energiza şi de a ne stimula corpul şi mintea, obosite după o zi de muncă. Conform unor cercetători, chiar şi rănile se vindecă mai repede atunci când sunt expuse la aer curat şi la razele soarelui.

În sezonul rece

Aerul este benefic nu doar pentru plămâni. Corpul nostru “respiră” prin fiecare por. De aceea, specialiştii ne recomandă ca, atunci când vremea ne permite, să ne plimbăm îmbrăcaţi cât mai sumar sau cu haine uşoare şi din materiale naturale care permit pielii să profite de aerul proaspăt. Pielea lăsată să “respire” este mai curată, mai strălucitoare, mai sănătoasă. Iarna preferăm să stăm mai mult timp în casă, la căldură. Totuşi trebuie să ştim că aerul închis ne face mai vulnerabili în faţa bolilor. De aceea, chiar dacă afară temperaturile scad sub zero grade, este esenţial ca din când în când să deschidem fereastra şi să lăsăm să intre aerul curat. Fără aer curat din abundenţă,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a primit calitatea de urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Fostul președinte a fost informat acasă de procurori

Ziare.com acum 34 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, 26 aprilie la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 35 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 13 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

Pensionară din Brașov, AMENDATĂ pentru că a plantat flori în spatele blocului. „Este anormal ce se întâmplă”

Gandul acum 13 minute
Caz incredibil la Brașov, acolo unde Poliția Locală a dat dovadă de exces de zel și a amendat o biată pensionară care a făcut „marea greșeală” de a planta câteva flori în spațiul verde din curtea blocului în care locuiește. Probabil că din lipsă de…

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 30 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°