Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacia de pe CEC, fotbal şi reclame

Publicat in Jurnalul, vineri 17 aprilie 2009 ·

"Cred că tata şi-a dorit băiat", spune Brânduşa. Avea 12 ani în 1989, locuia în Piteşti şi nu purtase fustă decât la şcoală, şi asta doar pentru că făcea parte din uniformă. "

Tata mă îmbrăca băieţeşte şi mă învăţa tot felul de năzbâtii. M-a învăţat să mă caţăr în copaci, să trag cu praştia, să fac capcane pentru vrăbii... În fiecare du­mi­nică în care eram ţintuiţi acasă, pentru că nu puteam circula cu maşina - a noastră avea număr impar, ţin min­te şi acum, 2-AG-8947 -, mă trezea ime­­diat ce răsărea soarele şi mă lua cu el în faţa blocului, unde era parcată maşina. Apoi începea să-mi explice că mi-a făcut CEC pentru o Dacie şi că, atunci când o să fiu mare, o să am ma­şina mea.

«Dar n-am să te las niciodată să te urci la volan, dacă nu ştii ce să faci când rămâi cu maşina în drum. Nici un copil de-al meu n-o să ceară aju­tor pe stradă că i s-a stricat ma­şina», îmi zicea el, deşi nu mă avea de­cât pe mine. Tata e tinichigiu de me­serie, dar lui i-a plăcut dintotdeauna mecanica. Cumpărase bătrâna noastră Dacie în '76 şi uneori aveam im­pre­sia că o iubea mai mult decât pe ma­ma. Îi schimbase cu mâna lui fie­care şurub şi o făcuse ca nouă. Numai ca­roseria, deşi redată cu grund şi re­vop­sită, arăta vârsta «Doamnei Mimi». Aşa o poreclise.

Şi pentru că «nici un copil de-al lui...», cum ziceam, duminică aveam oră de mecanică. La 12 ani, ştiam la ce fo­loseşte o bujie, ce-i ăla un «rupto­r-dis­tribuitor», cum se verifică uleiul şi ce ai de făcut dacă ţi se rupe cureaua de la ventilator. Nu pot să spun că mi-au prins rău sfaturile lui, deşi, la vremea aia, aş fi dat orice să nu mă mai bată la cap cu ele, dar maşina de pe CEC n-am luat-o niciodată...

După ora de mecanică, pe la 11:00, dacă-mi amintesc bine, tata mă lua de mână şi porneam spre stadion.

Juca FC Argeş în Cupă şi noi, n-am în­ţeles niciodată de ce, T

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 7 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 11 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 11 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 13 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 14 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Cel puţin zece morţi în Egipt, după căderea unui minibuz cu muncitoare de pe un feribot în Nil. Şoferul, arestat după ce a încercat să fugă de la faţa locului, după ce nu a tras frâna de mână. Alte nouă persoane, spitalizate

News.ro acum 13 ore
Cel puţin zece persoane au murit marţi, după ce un minibuz la bordul căruia se aflau muncitoare a căzut de pe un feribot în Nil, la nord de Cairo, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului egiptean al Sănătăţii, Hossam Abdelghaffar, relatează AFP

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°