Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Docimazia filologică

Publicat in Romania Literara, joi 12 aprilie 2012 ·

Robert Flacelière, Viaţa de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle, ediţia a treia revăzută şi adăugită, trad. de Liliana Lupaş,

Bucureşti, Editura Humanitas, 2011, 322 pag.

Ce ne atrage la elini e intuirea rupturii care ne desparte de ei: depărtarea în timp e atît de mare, că sîntem scutiţi de neplăcerea de a le căuta asemănări cu etosul modern. Pur şi simplu, Elada antică e din altă încrengă tură de spirit şi doar un ochi de o naivitate pozitivistă îi citeşte pe Eschil sau Sofocle spre a se regăsi în personajele lor.

De aceea, atracţia estetică a tragediilor nu stă într-o pretinsă continuitate cu tiparul gîndirii actuale, ci în stupoarea pe care o trăieşti constatînd schimbarea orizontului valoric. Fără sesizarea zidului care împiedică etosul elin să ajungă pînă la noi, degustarea lumii lui Homer sau Euripide e plicticoasă şi inutilă, semănînd cu proiectarea unor categorii contemporane asupra unui univers care nu le rabdă defel ingerinţa. Iată de ce speculaţiile făcute în marginea grecilor nu reuşesc decît să le altereze spiritul, caz în care a-i comenta e totuna cu a le deforma pînă la stîlcire matricea.

Cînd şi-a scris cartea Viaţa de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle, Robert Flacelière a ştiut prea bine prin cîte schingiuiri interpretative a trecut antichitatea greacă, de aici intenţia pe care o declară de la început: să evite clişeele care ne-au tăiat pofta de a-i mai frecventa pe cei vechi. Potrivit autorului, există trei poncife care au acoperit universul elin cu patina unei mediocre înţelegeri istorice.

Primul stă în idealizarea Greciei sub forma unui tărîm diafan în care cetăţi precum Olynthos, Teba, Sparta sau Atena reprezentau lăcaşul unei vieţi de luxură: un pritaneu extins la scara întregii agore, cu cetăţeni rafinaţi în alegerea deliciilor, frămîntaţi doar de iniţieri secrete ş

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum o ora
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 23 minute
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, primit la Palatul Prezidenţial de către preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan / Vor fi semnate mai multe Acorduri şi memorandumuri de înţelegere privind cooperarea sectorială

News.ro acum 39 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost primit, marţi la Palatul Prezidenţial din Ankara, de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan. La momentul transmiterii acestei ştiri, premierul participă la ceremonia de semnare a Declaraţiei Comune pentru Înfiin

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 21 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum o ora
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Metroul din Cluj, mai aproape de realitate. A fost emisă autorizaţia de construire

Mediafax acum o ora
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat, marţi, autorizaţia de construire pentru metroul clujean. Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 staţii subterane şi un depou suprateran.

General rus, fost comandant al Armatei a 58-a, arestat pentru fraudă

Adevarul acum 55 minute
Generalul Andrei Serdiukov, fostul comandant al Armatei a 58-a a Federației Ruse, a fost arestat sub acuzația de fraudă. 

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°