Este necesară consolidarea finanţelor publice, pentru că finanţarea unor dezechilibre în viitor, chiar de dimensiuni mai mici, ar deveni foarte dificilă, pe fondul deteriorării situaţiei bugetelor publice în ţări mari din Europa, în SUA. Aceste ţări, prin împrumuturile masive pe care le vor avea în anii ce vin, vor exercita un intens efect de evicţiune (crowding out) pe pieţele de credit internaţionale.

Anul trecut, statul român a fost nevoit să recurgă la un împrumut de 20 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi FMI (în principal), în contextul în care sectorul privat acumulase în anii precedenţi o datorie pe termen scurt foarte mare (de 24 miliarde euro, la sfârşitul lui 2008), şi există pericolul ca aceasta să nu fie rostogolită. Deficitul bugetar a sărit la 7,2% din PIB, însă alternativa - tăierea drastică a cheltuielii publice - ar fi însemnat o spirală mai dureroasă a economiei, cu efecte incalculabile.

Pentru România, ieşirea din chingi ar fi să avem un proces de reformă a cheltuielilor publice simultan cu atragerea masivă de fonduri europene, care să permită ca nivelul agregat al cheltuielilor bugetului public să crească.

Dacă, de pildă, consolidarea bugetară ar reclama o diminuare a cheltuielilor publice finanţate din venituri proprii şi împrumutate cu 2% din PIB, ar fi dezirabil ca fondurile europene atrase să fie de cel puţin 4% dintr-un PIB estimat la 125 mld. euro, adică 4-5 mld. euro - astfel încât cheltuielile publice agregate să fie o forţă motrice pentru economie, să compenseze slăbiciunea sectorului privat.

România ar trebui să profite în continuare de flexibilitatea oferită de politica de curs, ca instrument de acomodare a şocurilor externe, şi să evite o supraapreciere a leului, care ar afecta exporturile şi ar încuraja, din nou, importurile. Noi am avut o ajustare puternică a deficitului de cont cur