Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3,2 milioane de €, nota de plată pentru eutanasierea maidanezilor din Iaşi FOTO

Publicat in Adevarul, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Suma necesară pentru a pune în aplicare noua lege include capturarea, cazarea şi hrana pentru 30 de zile, injecţia letală şi incinerarea celor 40.000 de câini comunitari din oraş

În municipiul Iaşi sunt aproximativ 40.000 de maidanezi, a anunţat recent primarul Gheorghe Nichita, chiar dacă şefii Salubris, regia care se ocupă de problema câinilor comunitari, susţine că ar fi 10.000 de patrupede.

(Click pe colaj pentru a vedea haitele de câini din municipiul Iaşi)

„Din calculele noastre, avem 40.000-50.000 de câini. Noi am cheltuit foarte mulţi bani, dar numărul lor nu a scăzut“, a declarat Nichita. Astfel, noua lege a eutanasierii patrupedelor ar sărăci bugetul local cu aproape 14 milioane de lei, echivalentul a 3,2 milioane de euro.

50 de lei injecţia letală

Sterilizarea implică cheltuieli cu capturarea, operaţia de castrare, mai scumpă în cazul femelelor, medicamente şi hrană. În schimb, eutanasierea presupune sume mai mari pentru că implică şi întreţinerea câinilor pentru o perioadă de 30 de zile. Maidanezii trebuie să fie cazaţi în padoc o lună deoarece trebuie să li se acorde dreptul la viaţă spre a fi adoptaţi.

Amendat că-şi plimba câinele în Parcul Copou (VIDEO)

Soarta câinilor maidanezi e la mâna autorităţilor locale. Pot fi eutanasiaţi sau castraţi. TU CE AI DECIDE?

Apoi, câinele este eutanastiat, proces care costă cam 50 de lei, şi apoi trimis spre incinerare. Dacă noua legea ar fi aplicată la Iaşi, şefii municipalităţii nu ar avea ce face cu animalele eutanasiate deoarece nu deţin o astfel de unitate. „Un câine implică un cost mediu de 150 de lei, fie dacă este capturat şi sterilizat, fie eutanasiat, fie dacă stă câte zile rămâne în padoc. Oricare va fi varianta decisă de Consiliul Local, noi ne vom descurca. Dacă noua lege va fi aplicată, costurile s-ar ridica cu sigu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fabrică de armament din Berlin a luat foc, generând un nor toxic periculos. Uzina Diehl Metal producea sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei - VIDEO

News.ro acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Ministerul de Finanţe: Datoria administraţiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Mediafax acum 2 ore
În ianuarie, datoria se cifra la 801 miliarde lei, respectiv 49,9% din PIB. La finalul anului trecut, datoria avea o pondere de 48,8% din PIB. În patru ani, stocul datoriei publice s-a dublat, la sfârşitul lunii decembrie 2019 fiind de doar 373 mili

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 3 ore
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°