Călăraşenii care caută un loc de muncă sunt aşteptaţi vineri, 27 aprilie 2012, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM). Acţiunea se va desfăşura începând cu ora 9.00, atât la sediul Agenţiei Locale din Călăraşi, str. 13 Decembrie nr.12, cât şi la sediul Agenţiei Locale Olteniţa, str. Argeşului nr.111.
Până la această dată, spun organizatorii, au fost contactaţi peste 200 de angajatori din judeţul Călăraşi, în baza de date a Agenţiei fiind înregistrată o ofertă de 215 locuri de muncă. Cele mai multe dintre slujbe sunt în industrie, confecţii textile, alimentaţie publică, construcţii, comerţ, transporturi, învăţământ etc. „Participând la bursa locurilor de muncă, şomerii au posibilitatea să identifice un număr mai mare de posibilităţi de încadrare şi să discute cu mai mulţi angajatori. De asemenea, agenţii economici vor putea să îşi selecteze personalul în mod direct, în funcţie de cerinţele locurilor de muncă disponibile”, a precizat Simona Donciu, purtător de cuvânt al AJOFM Călăraşi. Cui vă puteţi adresa
Cei care doresc mai multe detalii pot afla mai multe amănunte prin birourile specializate din cadrul unităţilor locale: Călăraşi –str.13 Decembrie nr.12, tel. 0242-316.542, 0242-318.376, 0242-318.377, fax.0242-331693, e-mail: calarasi@ajofm.anofm.ro , www.calarasi.anofm.ro https://www.facebook.com/pages/AJOFM-Calarasi, Olteniţa – str.Argesului nr.111, tel. 0242-515.150/0242-515.131 sau Lehliu Gară – str. Crinului nr.1, tel./fax. 0242-640.279.