Cursele aeriene din Uniunea Europeană vor fi mai scurte, mai ieftine şi mai puţin poluante începând din anul 2012, potrivit prevederilor unui proiect adoptat ieri.
Parlamentul European a votat pachetul legislativ privind crearea Cerului Unic European, ale cărui baze au fost puse în anul 2000. Pachetul urmează să primească şi aprobarea Consiliului de miniştri al UE, în aprilie.
MAI PUŢINE CENTRE DE CONTROL
Reducerea numărului centrelor de control aerian şi înfiinţarea unor rute aeriene cu cât mai puţine ocoluri sunt elementele-cheie ale proiectului legislativ elaborat de europarlamentarul român Marian Jean Marinescu, vicepreşedinte al Grupului Popularilor Europeni (PPE-ED). În cele 27 de state membre ale UE funcţionează aproximativ 60 de astfel de centre, de trei ori mai multe decât în SUA, ţară care înregistrează un trafic aerian de două ori mai mare. Spaţiul aerian european este foarte fragmentat, în mare parte pentru că multe state membre consideră spaţiul aerian drept teritoriu naţional. El va fi împărţit în nouă blocuri aeriene funcţionale, ce trebuie să fie operaţionale în 2012.
În fiecare stat din UE există câteva centre naţionale de unde sunt dirijaţi piloţii aeronavelor. Raza lor de acţiune se întinde numai în interiorul graniţelor ţării respective, deşi, din punct de vedere tehnic, ele ar avea acoperire şi în statele vecine. Potrivit datelor din raportul realizat de Marinescu, piloţii aeronavelor sunt preluaţi de alt controlor de trafic o dată la opt minute, când ar exista posibilitatea ca un centru de control aflat la Bratislava, de pildă, să acţioneze şi pentru o parte din teritoriul Austriei, Cehiei, Slovaciei, Ungariei. Reducerea numărului centrelor va duce şi la ieftinirea biletelor de avion, pentru că informaţiile primite de la acestea, serviciile de dirijare costă. Cu cât informaţiile vor veni de la mai pu