Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânătoare de piraţi muzicali pe internet

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 23 iulie 2010 ·

Clujul figurează pe primele locuri în topul utilizatorilor care pun la dispoziţie fişiere muzicale cu încălcarea drepturilor de autor, conform Asociaţiei Industriei Muzicale din România.

Judeţul Cluj se află pe locul şase în ţară în clasamentul utilizatorilor ilegali de muzică pe internet, potrivit unui raport al Asociaţiei Industriei Muzicale din România (AIMR). Persoanele depistate că au folosit în afara legii portaluri precum Torrent sau DC++ trebuie să plătească amenzi de mii de euro, fiind pasibile de închisoare între 1 şi 4 ani. “Am lucrat bine cu autorităţile din Cluj, primul caz de acest fel pe care l-am întocmit fiind chiar din acest judeţ. Cele mai multe asemenea ilegalităţi s-au semnalat la Bucureşti (55,6%), Constanţa (5,48%), Braşov (2,84%), Prahova (2,84%), Galaţi (2,33%) şi Cluj (2,13%). Urmărim traficul de pe DC++ sau Torrent şi, după analizarea acestuia, întocmim dosarele pe care le trimitem spre soluţionare poliţiei şi procurorilor. Ei iau legătura cu furnizorii de internet şi identifică utilizatorii pe baza IP-urilor. După percheziţia informaţională şi domiciliară, analiza conţinutului informaţional, stabilim prejudiciul”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Florin Ciuică, director executiv al AIMR. Dosarele vizează doar piesele muzicale protejate, nu melodii compuse de utilizatori şi încărcate pe web. “Casele de discuri fac eforturi ca să comercializeze pe internet melodiile la un preţ cât mai mic. Ne orientăm mai ales asupra traficului mare şi asupra pieselor noi, dar aceasta nu înseamnă că nu este pasibil de amendă sau de închisoare cel care foloseşte fără drept de autor o singură melodie”, spune directorul AIMR. Pirateria pe internet reprezintă fapta de a pune la dispoziţie (sub orice formă) înregistrări sonore asupra cărora nu se deţin drepturi, considerată infracţiune chiar fără foloase materiale. Cumpărarea legală a unei melodii nu dă dre

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 43 minute
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 7 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°