Daca primele doua episoade diplomatul de cariera George Albut le-a dedicat rememorarii perioadei in care a functionat ca atasat de presa si consilier diplomatic pe langa ambasadele Romaniei in Ungaria si China, in ultimul episod, scriitorul innascut, dar inca ascuns George Albut isi evoca intalnirile, pe meleaguri straine, cu mari oameni de cultura romani. Este vorba de anii 1990. Vremurile nu sunt deloc asezate. (Marcela Gheorghiu)
Ultimele "misiuni"
Mi-am incheiat "cariera diplomatica" pe vremea ministrului de externe Andrei Plesu, ultimele doua "misiuni" fiind culturale, ca director al Centrelor Culturale - cum se numeau pe atunci ICR-urile - din Budapesta si New York, plus un scurt mandat de director adjunct al Directiei Culturale din MAE, o directie de care nu se impiedica nimeni din conducerea onor institutiei, ca sa nu zic mai mult... Desigur, cu cativa ani in urma, cand ne coordona regretatul Adrian Dohotaru, lucrurile stateau cu totul altfel. Imi aduc aminte, de pilda, cu cat entuziasm incercam sa construim o punte cat mai durabila, mai mult cu resursele sufletelor noastre decat cu "mijloace fixe", acestea fiind, nu-i asa, intotdeauna, insuficiente, chiar si atunci cand era vorba de a recastiga, in ultima clipa a existentei sale, ce mai ramasese din micuta comunitate romaneasca din Ungaria. Il deturnam pe secretarul de stat Dohotaru din drumurile sale europene, dupa mii de kilometri parcursi cu automobilul, si-l aduceam, pentru cateva ore, la sedintele Uniunii Romanilor, la Gyula, pentru a ne sfatui cu fratii nostri asupra problemelor arzatoare ale comunitatii lor. Anii '90 au reprezentat perioada in care bisericile ortodoxe de acolo si-au redeschis portile, caci au venit preoti misionari din tara si insusi preafericitul Teoctist a slujit, intr-o binecuvantata duminica, la Gyula, iar la scurta vreme, la Centrul nostru Cultural din Budap