Străinii se fotografiază la intrarea localului, iar gurmanzii nu rezistă mirosului puternic de mici şi se opresc pentru o gustare. Imaginea celebră a hanului de la 1841, în care apăreau căruţele cu coviltir ale negustorilor, este înlocuită astăzi de mese din lemn cu umbreluţe şi grătare cu mici.

Singurul caravanserai din sud-estul Europei, aşezat pe strada Franceză 62-64, a fost redeschis în această vară. Priveliştea este dezolantă dacă vii dinspre strada Covaci. Trebuie să traversezi o stradă veşnic în lucru, prin noroiul format la ultimele ploi, şi poate ai noroc să nu-ţi rupi picioarele şi să nu-ţi murdăreşti îmbrăcămintea în zloată. De după escavatoare, se vede curtea hanului de altădată, acum animată de grupuri de străini, clienţi fideli.

Cu balcoanele garnisite cu flori, curtea interioară a hanului îi primeşte pe muşterii cu grătar şi muzică de Beethoven sau Chaplin. Te-ai aştepta ca lăutarii să-ţi cânte la ureche „săltăreţe“, ca să meargă vinul mai uşor, dar atmosfera este de secol XXI acum, cu doamne şi domnişoare moderne, cu machiaj strident şi rochii decoltate, amatoare de fasole cu ciolan, cu domni cu pretenţii: berea să fie cât mai rece şi cât mai multă.

Dacă nimereşti la o masă în soare, nu dispera, sistemul de răcorire cu perdea de apă îşi face datoria. Chelnerii stau cu ochii pe meseni tot timpul şi parcă aşteaptă din clipă în clipă un semn. „Să vă mai servesc cu ceva?“, vine replica. Nici n-ai lăsat din mâini cuţitul şi furculiţa, că eşti imediat „eliberat“. Din jumătate în jumătate de oră ţi se cere meniul. Fata care se plimbă printre mese are un teanc de meniuri în braţe, dar se pare că nu-i ajung, îl vrea şi pe al tău.

Meniu

Reţetele tradiţionale nu abundă şi te-ai aştepta să poţi face chefuri nebune cu mâncare şi băutură boiereşti. Nu ai prea multe de ales: mămăliguţă cu smântână şi brânză – 12