Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toţi nativii vor dori să se afirme profesional, prin orice mijloace

Publicat in Adevarul, luni 31 decembrie 2007 ·

Întreg anul, vor fi avantajaţi nativii din semne de pământ, doar că Taurii vor face cele mai frumoase călătorii, nativii din Fecioară vor avea noroc, iar Capricornii se vor afirma

Întreg anul, vor fi avantajaţi nativii din semne de pământ, doar că Taurii vor face cele mai frumoase călătorii, nativii din Fecioară vor avea noroc, iar Capricornii se vor afirma socioprofesional foarte uşor. Nativii din semne de apă (Rac, Scorpion şi Peşti) vor asigura continuitatea progresului prin inspiraţie şi intuiţie.

Şanse financiare deosebite vor exista mai ales pentru Săgetători, dar şi nativii din Leu vor reuşi să facă ceva avere prin economii. Începând cu sfârşitul lunii aprilie, este posibil să apară restricţii pentru călătoriile în străinătate. Tuturor nativilor li se recomandă băile de soare şi evitarea igrasiei şi umezelii, deoarece prezenţa lui Jupiter în Capricorn sensibilizează sistemul osos. Vor apărea şi evenimente mai puţin obişnuite, cu un impact deosebit asupra întregii populaţii.

PEŞTI - PARTENERI PRETENŢIOŞI

Lipsa de înţelegere a partenerilor va fi cea mai drastică încercare a întregului an pentru aceşti nativi. La fel de originali şi de imprevizibili ca şi până acum, vor fi protejaţi de anturaj şi exploataţi de către şefi. Deşi se vor bucura de mai puţine şanse profesionale, vor fi la fel de invidiaţi.

BERBEC- AFIRMARE PROFESIONALĂ

Întreg anul, toţi nativii maturi vor avea multiple şanse să se afirme din punct de vedere profesional. Vor călători mai puţin decât în anii anteriori, cu excepţia primelor două luni. Chiar dacă nu vor fi susţinuţi de starea de sănătate, vor munci mult şi vor fi foarte pretenţioşi cu partenerii lor.

TAUR - MULTE CĂLĂTORII

Majoritatea nativilor vor avea şansa să călătorească mult şi să-şi extindă aria profesională. Muncesc foarte mult şi au diverse conflicte cu persoana iubită până în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 3 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum 23 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum o ora
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum o ora
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum o ora
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 57 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum o ora
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°