Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iluminatul public in paragina

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 22 iunie 2005 ·

•Peste 160 de defectiuni au fost inregistrate de la inceputul lunii

Potrivit declaratiilor lui Lucian Luca, purtatorul de cuvant al filialei Iasi a SC Electrica Moldova SA, corpurile de iluminat puse la dispozitie de catre primarie pentru reteaua stradala din municipiul Iasi nu sunt suficiente. "Numai de la inceputul lunii au fost inregistrate peste 160 de defectiuni doar la iluminatul public, insa materialele pe care primaria le asigura acopera aproximativ zece la suta din necesarul care exista acum la nivelul intregii retele din Iasi", a declarat Lucian Luca, purtatorul de cuvant al filialei Iasi a SC Electrica Moldova SA. Pana cand contractul de concesionare a iluminatului public va fi pus in practica, activitatea de intretinere a retelelor de iluminat este inca asigurat de Agentia de Intretinere si Servicii Energetice Electrice (AISEE) Iasi, parte a societatii comerciale Electrica Serv SA. "Noi avem un contract incheiat cu primaria din 2002, contract ce a fost prelungit prin acte aditionale. Potrivit intelegerii existente, primaria se obliga sa puna la dispozitie toate materialele necesare", a declarat Vili Boicu, inginer-sef la AISEE Iasi. Acesta a afirmat ca in fiecare saptamana este trimisa o adresa catre primarie, cu locurile unde nu functioneaza iluminatul public. Pe baza acestei adrese, directia tehnica a primariei elibereaza materialele necesare. In prezent, cea mai mare parte a retelei de iluminat public este in patrimoniul SC Electrica Moldova SA. Primaria detine doar extinderile de retea realizate in ultimii ani. Pentru a fi aprobat protocolul de preluare a retelelor din patrimoniul SC Electrica SA, in patrimoniul primariei era nevoie de o hotarare de guvern, care insa nu a fost emisa. Intre timp, societatea Electrica SA a fost privatizata. Cele doua firme care au castigat licitatia pentru iluminat public, SC Flash Lighting SA si SC

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 23 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 55 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 30 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 56 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°