Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victimele gerului: Opt persoane au murit din cauza frigului de la emiterea avetizării

Publicat in Romania Libera, marți 31 ianuarie 2012 ·

Încă două persoane au murit din cauza frigului în ultimele 24 de ore, astfel că numărul deceselor înregistrate de la emiterea avertizării de ger a ajuns la opt, iar 275 de persoane fără adăpost au fost transportate de către Ambulanţe şi SMURD la unităţi sanitare şi în centre sociale, informează Mediafax.

În ultimele 24 de ore, 275 de persoane au ajuns în centre sociale, la nivel naţional, înregistrându-se două decese în judeţele Hunedoara şi Galaţi, informează Ministerul Sănătăţii.

Astfel, numărul deceselor din cauza hipotermiei severe înregistrate de la avertizarea Cod galben de ger emisă de meteorologi şi până în prezent se ridică la opt.

Specialiştii Ministerului Sănătăţii reamintesc populaţiei ca în această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.

Cei care sunt obligaţi să stea mult în ger trebuie să se îmbrace bine şi să aibă mănuşi, căciulă şi fular pentru a proteja zonele sensibile ale corpului. De asemenea, persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, trebuie să evite deplasările şi locurile aglomerate De asemenea, este recomandat să se evite consumul băuturilor alcoolice.

În această perioadă trebuie să se acorde o atenţie specială copiilor. Ei nu vor fi lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate şi nu vor fi trasportaţi pe distanţe lungi dacă maşina nu are sistemul de încălzire corespunzător. Medicii atrag atenţia şi asupra încălzirii locuinţelor şi recomandă evitarea improvizaţiilor care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon.

Încă două persoane au murit din cauza frigului în ultimele 24 de ore, astfel că numărul deceselor înregistrate de la emiterea avertizării

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 3 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum o ora
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Peisaj de iarnă, la jumătatea lunii mai. Reacția turiștilor ieșiți la drumeții în Munţii Bucegi

Ziare.com acum 3 ore
Un nou strat de zăpadă s-a aşternut pe platoul Bucegi, iar temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius. În imaginile publicate pe reţelele de socializare de Meteoplus se vede cum totul este acoperit de un stat de omăt de câţiva centimetri. A nins

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 2 ore
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Vremea

București
acum

11°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

10°
lun.

6°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
joi

8°/18°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°