Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Becali: "Hoţiile continuă!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 15 martie 2008 ·

Aurelian Bogaciu, arbitrul meciului Ceahlăul - CFR, transmis diseară de Antena 1, e acuzat că e omul de casă al clujenilor

Ceahlăul - CFR e meciul de care Steaua îşi leagă speranţele că va putea recupera din distanţa faţă de liderul Ligii I. Ieri însă, Gigi Becali a luat foc împotriva delegării lui Aurelian Bogaciu la întîlnirea de sub Pietricica. "Nu vreau să declar prea multe despre acest lucru pentru că văd că ei continuă cu hoţiile şi cu furturile. Am mai spus-o şi repet, au făcut scandal după partida din Ghencea pentru ca ei să-şi pună arbitrii meci de meci", a declarat ieri Becali.

Şi preşedintele Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, a arătat cu degetul înspre arbitru. "Delegarea lui Bogaciu nu e cea mai potrivită, avînd în vedere că are antecedente cînd vine vorba de a favoriza CFR-ul. Şi Porumboiu s-a plîns de el, la meciul direct cu ei, şi s-au mai plîns şi alţii. Vom vorbi mai multe la finalul partidei", a spus Ştefan.

"Mi-e frică de faptul că va fi al zecelea meci în care vom fi furaţi de arbitri. Cei care ne-au dezavantajat pînă acum nu au fost sancţionaţi. Practic, nu mai este o competiţie corectă, în condiţiile în care CFR-ul a beneficiat pînă acum, în majoritatea cazurilor, numai de arbitraje favorabile", a adăugat şi Viorel Mestecăneanu, preşedintele CA al nemţenilor.

"Bogaciu la meciul CFR-ului? E o glumă? Nu e? Mama ta, Doamne!, pe altul chiar nu găseau? De-acum mi-e clar ce se întîmplă"

Adrian Porumboiu

"Am aflat de pe Internet"

Iuliu Mureşan le-a oferit ieri replica lui Becali, Ştefan şi Porumboiu. "Glumă a fost arbitrajul lui Tudor în Ghencea. Apoi, de delegarea lui Bogaciu am aflat vineri seara, de pe Internet. Să mai tacă din gură Gigi Becali, că spune numai prostii", a spus Mureşan.

Kosovo pentru Andone!

Tehnicianul CFR-ului nu a reuşit niciodată pînă acum să învingă l

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 14 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 5 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 8 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°