Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedete ale dansului clasic pe scena Operei din Timisoara

Publicat in HotNews, luni 21 martie 2011 ·

Bianca Fota şi Gigel Ungureanu, balerini ai Operei Naţionale din Bucureşti, dansează la Timişoara, în baletul "Giselle". Spectacolul Operei Naţionale Române pe muzica lui Adolphe Charles Adam, este realizat de Carmen Cojocaru, după coregrafia clasică a lui Marius Petipa, iar scenografia este creaţia Krisztinei Nagy. Iubitorii baletului clasic din Timisoara vor putea urmari spectacolul cu baletul Giselle miercuri, 23 martie, de la ora 19, la ONRT.

Bianca Fota este timişoreancă şi a absolvit Colegiul Naţional Ion Vidu, fiind distinsă cu Premiul I la trei Olimpiade Naţionale de Balet consecutive. Este, încă din 2003, solistă a Operei Naţionale din Bucureşti. Graţia ei desăvârşită, maniera de dans expresivă şi senzuală, tristeţea, bucuria, dramatismul pe care le induc în spectacole intervenţiile ei, fac din balet nu o artă exclusivistă a celor puţini, ci o experienţă deosebită pentru toţi cei dornici de emoţii intense. Altminteri, tânăra vedetă a baletului românesc contrazice cu nonşalanţă "canoanele" binecunoscute ale balerinei ce trăieşte cu ...apă plată şi lămâie: « arzând » la maximum pe scenă şi în repetiţii, Bianca nu se fereşte de dulciuri şi nu exlude din regimul ei spaghetele milaneze sau grătarul, fără ca micile pofte culinare pe care nu şi le refuză să-i schimbe în vreun fel silueta perfectă.

Alături de Bianca Fota şi de prim-balerinul bucureştean Gigel Ungureanu, în spectacolul de la Timişoara dansează balerini ai Operei Naţionale Române, dar şi elevi ai secţiei de Coregrafie a Colegiului Ion Vidu. Spectacolul de luni prilejuieşte şi un debut: Alexandru Pântea în Pas de deux, alături de Andreea Farcaş. Bianca Fota şi Gigel Ungureanu, balerini ai Operei Naţionale din Bucureşti, dansează la Timişoara, în baletul "Giselle". Spectacolul Operei Naţionale Române pe muzica lui Adolphe Charles Adam, este realizat de Carmen Cojocaru, după coreg

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 31 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Handbal (m): Adversara lui Dinamo din Final Four-ul EHF European League

HotNews acum 25 minute
Dinamo București s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin, iar formația antrenată de Xavier Pascual a aflat cu cine se va duela în jocul următor. Echipa de handbal masculin Dinamo BucurestiFoto: Inquam Photos / Vali Mar

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°