Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aurarii condamnaţi de Tribunalul Hunedoara au fost chemaţi la audierile Curţii de Apel

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 ·

Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia judecă astăzi dosarul în care lotul hunedorenilor condamnaţi pentru furtul şi traficarea comorilor dacice a contestat decizia Tribunalului Hunedara prin care au fost condamnaţi la ani grei de închisoare.

Procesul început la Curtea de Apel Alba Iulia se află la al patrulea termen de judecată şi, la fel ca în cazul dosarului a cărui judecare s-a întins pe durata a patru ani la Tribunalul Hunedoara, este îngreunat de solicitările de amânare formulate.

Iulian Ceia şi ceilalţi 11 învinuiţi din dosarul comorilor dacice au fost condamnaţi la sfârşitul anului trecut la pedepse cuprinse între şapte şi 12 ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri către Ministerul Culturii în valoare de 1,6 milioane de euro. Cea mai mare condamnare, 12 ani de închisoare, a primit-o Iulian Ceia, considerat de anchetatori drept unul din liderii grupării de crimă organizată, preocupată cu braconajul arheologic şi traficarea pe piaţa neagră a obiectelor din patrimoniul cultural naţional.

Comori recuperate

În dosarul comorilor dacice, 13 persoane au fost acuzate că au făcut parte dintr-un grup de crimă organizată care, în perioada 2000 – 2001, a organizat acţiuni de braconaj în siturile arheologice din Munţii Orăştiei. Potrivit anchetatorilor, la 6 mai 2000, braconierii au descoperit sub o groapă de cult din situl Căprăreaţa, 10 brăţări dacice de aur masiv.

Trei săptămâni mai târziu, în acelaşi sit, sub două lespezi de piatră, ei au găsit alte cinci brăţări. Obiectele, alături de mai multe bunuri de patrimoniu şi tezaure de monezi vechi din aur şi argint, au fost puse în vânzare pe piaţa neagră, în Occident. Ulterior, 12 dintre ele au fost recuperate de statul român şi se află la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Emanuel Ungureanu îl acuză pe Alexandru Rafila că pregăteşte „un nou tun de consultanţă cu OMS”, de milioane de euro, și îi cere lui Ciolacu demiterea ministrului

HotNews acum 25 minute
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat marți că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a pregătit „zilele acestea, în tăcere absolută, un nou tun financiar de consultanţă” cu foștii săi colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acuzându

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 38 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°