Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI avertizează Grecia de necesitatea adoptării unor noi măsuri de austeritate

Publicat in Ziarul Financiar, joi 10 octombrie 2013 ·

Grecia va fi nevoită să adopte noi măsuri de austeritate, cu impact de 6,7 miliarde de euro, în perioada 2014-2016, pentru a atinge obiectivele de ajustare fiscală, a avertizat Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Suma este cu 2,6 miliarde de euro mai mare decât este prevăzut în acordul guvernului de la Atena cu troica creditorilor internaţionali - FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană - pentru intervalul 2015-2016. Pentru anul următor, înţelegerea cu creditorii nu prevede de noi măsuri de austeritate, potrivit cotidianului elen Kathimerini.

FMI notează că ajustarea fiscală din Grecia va necesita până în 2016 măsuri suplimentare "echivalente cu 3,5% din PIB", adică 6,7 miliarde de euro, scrie cotidianul elen.

Fondul a reiterat opinia că Grecia are nevoie de ştergerea unei părţi a datoriilor către creditorii internaţionali pentru ca îndatorarea ţării să coboare sub 124% din PIB până în 2020.

De asemenea, Biroul pentru Buget al Parlamentului a publicat miercuri un raport în care avertizează că datoria ţării nu va intra pe un curs de scădere şi nu va deveni sustenabilă până în 2022 exclusiv pe baza eforturilor statului elen.

Raportul legislativului elen recomandă, la fel ca Fondul, ştergerea unei părţi a datoriilor către statele din zona euro.

Grecia a fost ajutată cu două pachete de împrumuturi externe, în total 240 de miliarde de euro, de către FMI şi statele zonei euro, după ce îndatorarea foarte ridicată a ţării a făcut imposibilă rostogolirea datoriei pe pieţele financiare internaţionale la dobânzi sustenabile.

Grecia va fi nevoită să adopte noi măsuri de austeritate, cu impact de 6,7 miliarde de euro, în perioada 2014-2016, pentru a atinge obiectivele de ajustare fiscală, a avertizat Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Suma este cu 2,6 miliarde de euro mai mare decât este prevăzut în acordul guvernu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Guvernul a aprobat investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei / Grindeanu: Investiţiile acestea cresc cu 93,95%, faţă de cele preliminate şi realizate la finalul anului trecut

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei pentru bugetul de venituri şi cheltuieli, aferent anului 2024, al Companiei Naţionale de Căi Ferate S.A., a anunţat Ministerul Transporturilor şi Inf

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum o ora
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 2 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Parlamentul a adoptat legea care îi obligă pe fugari să-și plătească cheltuielile de aducere în ţară

HotNews acum 45 minute
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, actul normativ care îi obligă pe fugarii care s-au sustras urmării penale sau executării condamnărilor să plătească cheltuielile judiciare în cazul aducerii în țară. Mai exact, statu

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 3 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

Știri Constanța Cine este bărbatul care s-a aruncat de pe podul de la Agigea? (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat s-a aruncat pe podul rutier de la Agigea azi, 14 mai 2024. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompi

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

Marcel Ciolacu: Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește CREȘTEREA ECONOMICĂ la nivel național. Este astăzi un model de succes

Gandul acum o ora
Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește creșterea economică la nivel național, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern de marți. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat în şedinţa Executivului că a vrut să f

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/15°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°