Renegocierea contractelor cu "baietii destepti" din energie se apropie de final. Contactat de HotNews, Remus Borza, partener in firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a afirmat ca vor fi trase "niste concluzii" in cursul zilei de vineri (n.red. 13 iulie) si luni (n.red. 16 iulie). Practic, se va decide care contracte vor fi mentinute, in conditii mult mai favorabile companiei Hidroelectrica, si care vor fi denuntate. In urma discutiilor de pana acum, cei mai flexibili in discutii s-au aratat reprezentantii Electromagnetica, care au venit cu oferta apropiata de asteptarile au echipei de negociere din partea Hidroelectrica.
In schimb, reprezentantii Alro au venit cu o oferta doar "usor imbunatatita" care nu poate fi acceptata. In cazul Alro, situatia este diferita fata de ceilalti beneficiari de contracte bilaterale. "Are o anumita particularitate", a spus Borza facand referire la faptul ca este un producator cu mii angajati, componenta sociala fiind foarte importanta.
Discutiile despre contractul cu Alro au fost purtate chiar cu omul de afaceri rus Vitali Machitski, proprietarul combinatului.
In cursul zilei de astazi (n.red. 12 iulie) au avut loc discutii cu Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries) si Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution), urmand ca pana la finalul zilei sa se prezinte la negocieri si reprezentantii Elsid şi Electrocarbon. Maine vor fi purtate discutii cu reprezentantii Energy Holding.
Zilele trecute, s-au mai prezentat la negocieri reprezentantii EFT si Electromagnetica. Potrivit administratorului judiciar, cele mai mari sanse "sa ramana in contract" le are Electromagnetica. In cazul acesteia, ar putea fi incheiat un nou acord comercial, cu noi conditii.
Pe 26 iunie, administratorul judiciar al Hidroelectrica a denuntat contractul cu Euro- PEC, unul dintre "baietii d