Mai bine de 40 de persoane au protestat miercuri, în faţa Ministerului Culturii solicitând ministrului să retrimită avizul de mutare a Halei Matache la Comisia Monumentelor Istorice, pentru că membrii comisiei nu au luat în calcul şi varianta păstrării monumentului în acelaşi loc.
Protestatarii s-au strâns în jurul orei 11.00 în faţa noului sediu al Ministerului Culturii cu bannere pe care erau scrise mesaje precum: „Şapte moduri de salvare, pe comisie în cot o doare”. Printre protestarii nemulţumiţi s-au aflat şi personaje cunoscute opiniei publice precum Mircea Toma, Şerban Sturdza - vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România-, Dan Trifu, Alina Mungiu Pippdi şi Nicuşor Dan.
Şerban Sturdza, în calitate de preşedinte executiv al Asociaţiei ProDomo, susţine că lucrările la bulevardul Uranus pot continua şi fără a fi necesară demolarea monumentului Hala Matache, şi există elemente noi care nu au fost luate în calcul atunci când a fost aprobat avizul de demolare a Halei Matache.
„S-au făcut măsurători, drumul poate fi deschis fără probleme, hala nu trebuie dărâmată şi mutată. Reconstrucţia acestei hale ar fi un fals din punct de vedere al criteriului de autenticitate care pune în discuţie calitatea de monument istoric a clădirii. Este un element care se desface se mută, se transformă, se transportă, costă şi mai mulţi bani decât dacă ar fi păstrată pe actualul amplasament", a spus Şerban Sturdza.
Totodată, Şerban Sturdza a declarat că ministrul Culturii, Daniel Barbu, poate acorda semnătura pe cererea de deschidere a circulaţiei, dar nu şi pe mutarea halei. Foto Protestul din faţa Ministerului Culturii Mircea Toma a fost la protestul din faţa ministerului. FOTO Eduard Enea gallery-link
Organizatorul protestului şi reprezentantul Platformei pentru Oraşe Durabile, Irina Zamfirescu, susţine că mutarea Halei Matache înseamnă distrug