Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaccinaţi şi totuşi expuşi la hepatita B

Publicat in Viata Medicala, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Un studiu nou publicat în revista Hepatology a descoperit că un număr semnificativ de adolescenţi îşi pierd protecţia împotriva infecţiei cu virusul hepatitic B, în pofida vaccinării după o schemă completă în copilărie, sugerând că reinfecţia se produce la adolescenţii cu mame la risc (cu AgHBe pozitiv) şi la cei la care este afect Publicitate ată memoria imunitară. Taiwan, locul unde s-a desfăşurat cercetarea, a fost mult timp o zonă endemică de hepatită B, fiind prima ţară care a lansat un program universal de vaccinare. Studiul a cuprins peste 8.700 de elevi de liceu, cu vârsta medie de 16 ani, cărora li s-a analizat istoricul vaccinal şi le-a fost evaluată prezenţa AgHBs şi a anticorpilor anti-HBs. AgHBs a fost pozitiv la 2% din aceştia, iar anti-HBs la 48%. Dintre cei care primiseră în copilărie vaccinul, 15% au avut AgHBs pozitiv, cu o rată semnificativ mai mare la elevii ai căror mame aveau AgHBe pozitiv. Cercetătorii au constatat o asociere negativă semnificativă între vaccinarea anti-VHB şi AgHBs pozitiv la elevii care nu au primit imunoglobuline. Cercetătorii sugerează că, deşi programul de vaccinare a fost un succes, ar fi necesară o nouă doză la vârsta de 15 ani sau mai târziu pentru adolescenţii care îşi pierd protecţia, mai ales dacă s-au născut din mame AgHBs pozitive sau au fost expuşi la VHB; celor născuţi din mame la risc crescut ar trebui întâi să li se facă screening pentru AgHBs. În plus, tratamentul anti-VHB de rutină în timpul sarcinii ar putea reduce suplimentar expunerea copilului la virus, dar toate aceste ipoteze trebuie studiate în detaliu. Potrivit OMS, două miliarde de oameni sunt infectate cu VHB.

Un studiu nou publicat în revista Hepatology a descoperit că un număr semnificativ de adolescenţi îşi pierd protecţia împotriva infecţiei cu virusul hepatitic B, în pofida vaccinării după o schemă completă în copilărie, sugerân

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 14 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°