HCM Minaur a pierdut meciul din cadrul etapei a IX-a din Liga Națională, scor 31-23 (10-10), în deplasare la CS Dinamo București. În urma acestei înfrângeri, HCM Minaur rămâne pe locul 9, cu 9 puncte acumulate.
După un start de meci ezitant al HCM Minaur, în care gazdele au condus în permanență la 2-3 goluri, HCM Minaur și-a revenit și a mers de la egal la egal cu Dinamo, iar la finalul reprizei scorul era 10-10.
A doua parte a meciului a început cu gazdele în avantaj, dar care nu au reușit să se desprindă la mai mult de două goluri, din cauza unor intervenții superbe ale lui Ionuț Irimuș. A urmat o perioadă ceva mai slabă pentru minaurişti, iar gazdele au reușit să se desprindă la 9 goluri, în minutul 55, scor 29-20. În final, CS Dinamo s-a impus cu scorul de 31-23.
Etapa următoare, HCM Minaur va întâlni, joi, 21 noiembrie, pe teren propriu, CSA Steaua București. Meciul va începe de la ora 18:00 și va putea fi urmărit în direct pe DigiSport2.