Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Precizări necesare

Publicat in Romania Literara, miercuri 29 martie 2000 ·

- pe marginea unei polemici -

În numărul 11 al revistei noastre, am publicat o scrisoare deschisă a d-lui Edgar Reichmann care, protestînd contra unor afirmaţii ale d-lui Vasile Popovici, îl ameninţa pe colaboratorul nostru şi pe noi înşine cu justiţia. într-o notă a redacţiei, îi atrăgeam atenţia autorului scrisorii că n-a citit corect articolul la care se referea. Dl Popovici ne-a trimis un răspuns, pe care îl publicăm în numărul de faţă. N-am avut, din capul locului, intenţia de a ne amesteca, deşi disputa cu pricina ne privea într-un fel, şi nu numai ca gazde ale articolului care a declanşat-o. Dl Reichmann este şi autorul unui text din Le Monde în care, recenzîndu-l pe dl G. Voicu, mă învinuia de antisemitism. Dată fiind recidiva d-lui Reichmann, mă consider obligat să intervin cu cîteva precizări.

Dl Reichmann dovedeşte o foarte precară ţinere de minte. Crede, probabil, că atacul reprezintă cea mai bună apărare. Şi devine agresiv. Chiar dacă citeşte textele publicate de noi aşa cum îi convine. Uitînd, mai ales, ce a scris d-sa însuşi altădată. Să-i împrospătăm, aşadar, memoria.

În ultima vreme, dl Reichmann se numără printre cei mai aprigi susţinători ai ideii că a existat în România antonesciană o purificare etnică masivă, comparabilă cu aceea din Ungaria horthystă. Scrie d-sa într-un număr recent din Le Monde (15 ian. 2000), citîndu-l, e drept, pe dl Ion Ioanid: "Ion Antonescu a fost responsabil de masacrul a 40.000 de evrei la Odesa în 1941, şi a altor cîteva zeci de mii în Basarabia, Bucovina şi Transnistria, însă, totodată, a permis supravieţuirea evreilor din Muntenia, Moldova şi Transilvania, amînînd deportările". Nu intru în discuţia privind cifrele exacte. Se ştie, alte surse vorbesc de un număr de cinci ori mai mare de deportări. Acelaşi domn Reichmann susţinea alt punct de vedere, culmea, tot în Le Monde, din 20 iuli

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum o ora
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Netanyahu spune că nu va exista o încetare a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, sâmbătă, că nu poate exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus, punând sub semnul întrebării o parte esenţială a unei propuneri de armistiţiu pe care preşedinte

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 12 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 42 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°