Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ţăran din comuna Traian şi-a dat fiul pe mâna Poliţiei

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 11 august 2012 ·

* Gheorghe I. le-a spus anchetatorilor că fiul său, Nicu, în vârstă de 40 de ani, l-ar fi furat doi ani la rând * fiul are acum dosar penal, pentru furt între rude *

Joi, 9 august, în jurul orei 14.30, Gheorghe I., gospodar din comuna Traian, judeţul Brăila, s-a hotărât să-l pârască pe fiul său, Nicu I., poliţiştilor Secţiei 2 de Poliţie Rurală Chiscani. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că în 2011 şi 2012 a fost păgubit de cel căruia i-a dat viaţă şi care i-ar fi furat din casă bani şi bunuri de valoare.

În baza reclamaţiei, poliţiştii au declanşat cercetările de rigoare, constatând că fiul reclamantului, Nicu I., în vârstă de 40 de ani - şi care nu mai locuieşte cu părinţii de vreo trei ani - a pătruns în casa părintească şi a sustras, în mai multe rânduri, suma totală de 2.100 de lei, şase litri de ţuică (!), o bicicletă şi un telefon mobil.

Fiul suspect a fost depistat pe raza comunei Traian, oamenii legii reuşind să recupereze, cu acest prilej, bicicleta reclamată ca fiind furată şi s-o restituie proprietarului. Nicu I. are acum dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt între rude.

Ancheta se află în plină desfăşurare, poliţiştii încercând să recupereze paguba şi să-i restituie reclamantului bunurile sustrase.

* Gheorghe I. le-a spus anchetatorilor că fiul său, Nicu, în vârstă de 40 de ani, l-ar fi furat doi ani la rând * fiul are acum dosar penal, pentru furt între rude *

Joi, 9 august, în jurul orei 14.30, Gheorghe I., gospodar din comuna Traian, judeţul Brăila, s-a hotărât să-l pârască pe fiul său, Nicu I., poliţiştilor Secţiei 2 de Poliţie Rurală Chiscani. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că în 2011 şi 2012 a fost păgubit de cel căruia i-a dat viaţă şi care i-ar fi furat din casă bani şi bunuri de valoare.

În baza reclamaţiei, poliţiştii au declanşat cercetările de

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 59 minute
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum 56 minute
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 2 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum o ora
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 2 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 2 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Un nou atac al Rusiei asupra orașului Harkov. Un mort și doi răniți, în urma loviturilor, conform guvernatorului regiunii

Ziare.com acum o ora
O persoană a murit şi două au fost rănite într-un atac rusesc desfăşurat în cursul nopţii asupra oraşului Harkov, a declarat luni guvernatorul acestei regiuni din nord-estul Ucrainei, aflată de câteva săptămâni sub o nouă ofensivă din partea Moscove

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

Horoscop pentru săptămâna 03 - 09 iunie 2024! Se conturează multe dialoguri și călătorii pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 28 minute
Berbec Apar cheltuieli neașteptate în prima parte a săptămânii. Dificil de înțeles imboldurile care te fac să cumperi rapid diverse. Pe de altă parte, este posibil să primești bani, salariul, bonusuri materiale dinspre locul de muncă sau cadouri din

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 10 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°