Designerii români şi-au dat întâlnire săptămâna aceasta pentru a stabili tendinţele modei autohtone din următorul sezon. Cea de-a zecea ediţie a Bucharest Fashion Week a început ieri- seară la Rin Grand Hotel. Urmează încă patru zile de colecţii proaspete şi propuneri pentru primăvară-vară. Laura Olteanu şi Mihai Albu au deschis Săptămâna Modei din Bucureşti. Cei doi au pregătit împreună două colecţii, prima dintre ele fiind prezentată aseară. Rochiile de seară, create de Laura, au fost prezentate pe podium alături de pantofii lui Mihai Albu.
Elemente metalice
Creatorul a mizat în acest sezon pe platforme şi tocuri înalte, propunere pe care a luat-o în serios în ambele colecţii realizate alături de Laura Olteanu. “Am creat împreună toate obiectele, astfel încât încălţămintea şi plicurile mele să se potrivească cu rochiile ei. Colecţia merge pe stilul glamour rock.
Am folosit tot felul de detalii care să facă trimitere la stilul rock, cum ar fi baretele şi elemente metalice. O noutate sunt plicurile cu plachete metalice, faţa plicului fiind compusă din plăci metalice care oferă aspectul unei oglinzi cât plicul, totul împărţit într-un caroiaj estetic”. Cele 13 piese de încălţăminte prezentate, platforme şi tocurile înalte fac trimitere către sandale, vârful şi călcâiul acestora fiind descoperite.
Aceeaşi propunere există şi în cea de-a doua colecţie a lui Mihai Albu împreună cu Laura Olteanu, dedicată mireselor. “M-am gândit să creez pantoful care să exprime cea mai fericită zi din viaţa unei femei. Am folosit multă dantelă şi mult alb, materialul şi culoarea cele mai potrivite”.
“Rich, famous, snobe”, propunerea lui Botezatu
Cătălin Botezatu a pregătit două colecţii pentru sezonul următor. Colecţia dedicată doamnelor, “Rich, famous, snobe”, este una “scumpă şi fastuoasă”, spune a