Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţărăniştii cer Patriarhului condamnarea publică a abdicării Regelui Mihai

Publicat in Romania Libera, miercuri 29 decembrie 2010 · ·

PNŢCD Cluj cere Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, condamnarea publică a abdicării Regelui Mihai printr-o decizie a Sfântului Sinod, pe motiv că autorităţile comuniste au rupt la 30 decembrie 1947 "un legământ consfinţit de către Biserică", transmite Mediafax.

Potrivit unei scrisori deschise adresată, miercuri, Patriarhului Daniel, PNŢCD Cluj a susţinut că Biserica are datoria sfântă să lupte pentru biruinţa adevărului, dreptăţii şi binelui în lupta cu minciuna, nedreptatea şi răul.

"Pe data de 30 decembrie se împlinesc 63 de ani de la aşa-zisa abdicare a Regelui Mihai, proclamarea formei de stat republicane şi deplina instaurare a sistemului comunist în România. Acest eveniment important din istoria ţării a avut nefaste consecinţe politice, sociale, economice, morale şi juridice. La 30 decembrie 1947 comuniştii au rupt un legământ consfinţit de către Biserică şi, prin urmare, în spiritul adevărului şi dreptăţii, solicităm Prea Fericirii Voastre condamnarea publică a acestui moment printr-o decizie a Sfântului Sinod al BOR. Biserica are datoria sfântă să lupte pentru biruinţa adevărului, dreptăţii şi binelui în lupta cu minciuna, nedreptatea şi răul", se arată în comunicat.

Ţărăniştii clujeni au subliniat că sistemul izolaţionist al regimului comunist a determinat o gravă înapoiere faţă de restul lumii civilizate, iar regimul totalitarist "a încălcat toate libertăţile fundamentale".

Reprezentanţii PNŢCD au precizat că abdicarea Regelui Mihai este un act lovit de nulitate şi că populaţia României nu a fost consultată în legătură cu schimbarea formei de stat.

"Orice act realizat sub presiunea vreunui şantaj este considerat nul din punct de vedere juridic, iar demisia regelui a fost şantajată cu executarea a peste 1.000 de studenţi anticomunişti. Legiferarea abdicării regelui şi proclamării republicii (reprezentată de Legea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 24 minute
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Probleme între Ben Affleck şi Jennifer Lopez, cei doi soți locuiesc separat / Ce au spus surse din anturajul cuplului

HotNews acum 10 minute
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat deşi amândoi se află în Los Angeles, potrivit mai multor surse din anturajul celor doi, scrie revista People, preluată de News.ro. Ben Affleck și Jennifer LopezFoto: Anthony Behar / ddp USA / Profimedia

Ce-si propune in program Gabriela Firea - primar general pentru București, orașul dorit de oameni!

Ziua News acum 44 minute
Comunicat de presa: București, 18 mai 2024 - Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 - 2028. Candidatul PSD își propune să continue proiectele începute în mandat

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Mediafax acum 33 minute
Aproape 470.000 de persoane şi-au obţinut cazierul judiciar on-line, de la implementarea acestui serviciu pe platforma MAI, la începutul lunii februarie 2023. De asemenea, au fost înregistrate peste 365.000 de accesări în cazul celor care au fost in

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°