In urmă cu 15 ani, Iordan Chimet incepea la Editura Dacia acea admirabilă serie in patru volume, Dreptul la memorie, antologănd zeci de texte din filosofia, sociologia, etnologia, istoria şi legislaţia romănească, in incercarea de-a ne redefini specificul naţional, odată ieşiţi din subteranele comunismului. Lecturi la tavă- pentru o definiţie a specificului...
In urmă cu 15 ani, Iordan Chimet incepea la Editura Dacia acea admirabilă serie in patru volume, Dreptul la memorie, antologănd zeci de texte din filosofia, sociologia, etnologia, istoria şi legislaţia romănească, in incercarea de-a ne redefini specificul naţional, odată ieşiţi din subteranele comunismului.
Păcat că volbura politică de atunci a văduvit de ecourile meritate lucrarea pentru care autorul trudise şi aşteptase zadarnic două decenii.
Intre timp, am trecut la fel de viforos, dar şi de inutil, şi prin faza victimizării autoflatante (suntem nu doar "cei mai viteji dintre thraci", dar şi cei mai toleranţi, ospitalieri şi generoşi pănă la prostie, ultrabogaţi de la natură, dar nefericiţi de la istorie, sublimă sinteză de Orient şi Occident, poarta creştinităţii, insulă de latinitate in oceanul slav, melting pot alchimic de alogenie ş.a.m.d.), şi prin faza masochismului euforic şi iresponsabil (suntem leneşi, pungaşi, superficiali, nedisciplinaţi, xenofobi, inteligenţi numai in improvizaţie, dezbinaţi, trădători, suflete de slugă, neguvernabili, mimetici la modul stupid, tranzacţionali, ne alungăm valorile şi ne vindem pe nimic, ţiganii Europei etc. etc.).
Ceea ce limbajul academic inţelege prin formula "criză identitară" se numea odinioară "căutarea sufletului naţional", a fiinţei locului sau "firea popoarelor", cum a preferat Daniel Barbu intr-o carte foarte instructivă, după ce Sorin Antohi ne familiarizase cu teoriile "stigmatului" etnic şi Luca Pi