Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Poantă pune viaţa în cartier pe ritmurile muzicii hip-hop pe care o compune

Publicat in Adevarul, marți 8 decembrie 2009 ·

Hunedoreanul în vârstă de 20 de ani este pasionat de muzica hip-hop, iar de patru ani încearcă să răzbată prin talentul lui, în lumea artiştilor.

Profil:

Născut: 23 martie 1989, Hunedoara

Educaţie: student în anul al doilea, la Facultatea de Sport

Familie: Necăsătorit

Experienţă: de patru ani compune muzică hip-hop

Inspirat de viaţa din cartier şi de artiştii care au reuşit să influenţeze prin versurile lor destinul multor adolescenţi, Mihai Poantă şi-a dedicat cea mai mare parte a timpului muzicii hip-hop. În urmă cu patru ani, a urcat pentru prima dată pe scenă, într-un club din Hunedoara, pentru a cânta despre lumea văzută prin ochii unui băiat care a crescut în spatele blocurilor cenuşii.

Avea 16 ani, iar de atunci dorinţa de a reuşi într-un domeniu prea puţin accesibil tinerilor dintr-un municipiu mic, aşa cum este Hunedoara, l-a urmărit continuu. „Împreună cu un prieten, am fondat o trupă de hip-hop, pe care am numit-o Antecedent. Ne-am gândit mult până am găsit un nume care să ne reprezinte pe noi şi, în special, modul de viaţă al multora dintre adolescenţii din Hunedoara despre care cântam. Antecedent a sunat bine, la fel ca alte trupe de „băieţi răi” ca BUG Mafia, Codu’ Penal sau La Familia”, a povestit hunedoreanul.

Îşi doreşte o carieră muzicală

În ultimii ani, Mihai Poantă şi trupa lui au urcat pe scenă la zeci de concerte atât în cluburile din judeţ, cât şi în cele din afara lui. Din păcate, spune el, genul pe care îl abordează nu este unul comercial, astfel, tânărul nu îşi pune mari speranţe într-o carieră muzicală. „Hip-hopul este un hobby în care mă implic foarte mult. Îmi scriu singur versurile pieselor şi îmi creez negativele pe care cânt, la aparatul de mixat şi pe calculator. Vreau să scot primul meu album cât de curând, poate chiar până la sfârşitul acestui an. Totuşi, este greu să răzbaţi ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 12 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°