Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Baia Mare: Primăria nu are fonduri pentru persoanele cu handicap – Revista presei

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

Primarul Cristian Anghel spune că instituţia pe care o conduce a rămas fără bani pentru asistenţa şi protecţia socială, iar consilierii locali din Mireşu Mare se împotrivesc construirii unei ferme de porci în comună.

Buget de austeritate la Primăria Baia Mare. Primarul baimarean Cristian Anghel susţine că instituţia pe care o conduce a rămas fără bani pentru asistenţa şi protectia socială la nivel de municipiu. „Nu ştiu dacă vom putea acoperi lunile noiembrie şi decembrie”, a declarat el, făcând referire ajutoarele sociale, cât şi la acoperirea salariilor asistenţilor personali, respectiv a plăţii indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap. „E prima oară în cinci ani când nu avem aceste sume acoperite integral de la bugetul de stat”, a spus edilul. El a precizat că suma totală de care municipiul are nevoie pentru a fi la zi cu plăţile pe acest segment de activitate se ridica la 1,4 milioane de lei, din care 150.000 reprezintă suma necesară pentru ajutoarele sociale, circa 600.000 sunt bani prevăzuţi pentru asistenţii personali iar alţi aproximatv 600.000 de lei ar urma să fie plătiţi în următoarele două luni persoanelor cu handicap. Citynews.ro

Mireşenii nu vor fermă de porci. Conflictul dintre Primăria Mireşu Mare şi firma SC SUIN SERV SRL Baia Mare este unul vechi. Totul a început în urmă cu trei ani, când Bogdan Huminic a avut documentaţia necesară pentru a putea accesa o finanţare din fonduri europene în vederea realizării unei ferme de porci în localitatea Mireşu Mare. Cu toate că, iniţial, prin Hotărârea de Consiliu Local numărul 27 din 15 iulie 2008, s-a aprobat realizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru respectiva fermă, consiliul local a revocat această hotărâre o lună mai târziu, din cauza presiunii populaţiei, susţin aceştia. Revocarea acestei hotărâri de consiliu local a dus la un adevărat razboi între cele două părţi, fiecare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 5 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 4 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 9 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 8 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 6 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°