Prezență discretă. Nu se băga niciodată în fața presei. Să se laude. Să se afirme. Stătea discret în banca lui, cum spune românul. Credeam că lumea l-a uitat de atâta discreție, dar nu.
Am fost odată cu el și cu un prieten de-al lui din copilărie, Stan din Săbăreni, la Constanța. Juca România contra Serbiei. Țineți minte... La un moment dat Costică a luat-o pe o scurtătură spre stadion. Un acces interzis. Unul dintre paznici, că bodyguard nu pot să-i spun, a strigat la el "Alo!" Când, un spectator, mai în vârstă, îi spune: "Băi nene, e Costică Ștefănescu, fostul căpitan al naționalei!" Huiduma a avut o reacție justă ca la primirea unui pumn în figură: s-a dat un pas la o parte și a tăcut înțelept...
La Costică, la decesul lui, a fost un conflict de interese. Soția lui ultimă, Mariana, cu care are mai multe proprietăți hoteliere pe la mare, a vrut să-l înmormânteze la Craiova; a vrut să aibă omagiul ultim al Juveților care l-au iubit și respectat. Las de-o parte interesele publicitare ale primarului...
A vrut ca el să-și ia adio de la frumoasa echipă Craiova Maxima, care l-a consacrat. Multe sunt legitime. Logice. Firești. Dar, eu știu că cealată parte a familiei, copiii, fratele, fosta soție și chiar și el au dorit să fie înmormântat la Săbăreni.
În locul lui natal. Să nu ne mirăm, deci, că după ce s-au consumat aceste fapte nu va începe lupta pentru aducerea rămăşițelor la Săbăreni. Nu știu... M-aș bucura să fim scutiți de încă un circ funerar mioritic... Și, să nu asistăm la bucuria calicilor milogi ai cimitirelor care vor mânca de la două parastase...
Ceea ce știu e că atunci când am aflat că e inevitabil ce s-a petrecut cu el, i-am scris, aici, o scrisoare. Mi-a telefonat după lectură cu o voce stinsă, aproape ca de copil. El, bărbatul viguros. Viril. Sigur pe sine.
Pe al cărui tricou scria "Pe aici nu se trece..." Doar auzi
