Visul frumos s-a terminat. De mai bine de 11 ani vorbim de gazoductul Nabucco – o alternativă la gazele importate din Rusia. Primele gaze transportate prin conducta Nabucco urmau să ajungă în România în anul 2007-2008, mai apoi termenul a fost prelungit pentru 2012, iar în ultimul calendar se prefigura sfârşitul anului 2018 – începutul anului 2019.

Toate aceste termene s-au năruit unul după altul, ca într-un joc de domino. Piesele au fost aranjate în aşa fel încât totul era perfect – dacă e să ne luăm după cele anunţate de directorii acestui proiect, încât mai era nevoie doar de declanşator: alegerea rutei de transport a gazelor din Marea Caspică de către consorţiul Shah Deniz II. La ora închiderii ediţiei noastre, anunţul oficial încă nu fusese făcut, dar grupul austriac OMV (unul dintre acţionarii şi promotorii acestui proiect) a anunţat încă de miercuri, 26 iunie, că Nabucco a picat. Unii spun că proiectul era mort din faşă, alţii mai trăgeau speranţe. Ce-i drept, al doilea om din Gazprom, aflat într-o vizită la Bucureşti, în urmă cu şapte ani, a spus un adevăr: fără Gazprom, Nabucco nu se poate face. Ruşii au pus beţe-n roate gazoductului Nabucco, încât au ajuns să ne momească şi pe noi cu proiectul lor - South Stream. Şi ne-au folosit pe post de momeală pentru bulgari, în urma cărora ruşii au obţinut preţuri şi condiţii mult mai avantajoase de la vecinii noştri de la sud de Dunăre.

Dintre toate cele patru state prin care urma să treacă Nabucco, România are cea mai mică dependenţă faţă de gazul rusesc (27%), faţă de Bulgaria (92%), Ungaria (60%), iar Austria (49%). Doar că toate statele implicate, cu excepţia României, au diverse conexiuni cu alte ţări europene, iar preţurile cu care cumpără gazul rusesc sunt mult mai mici în comparaţie cu cel plătit de România. Acest lucru este cauzat de mai mulţi factori. În primul rând, este vorba de cantităţ