Plenul Senatului a decis luni cu 69 de voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere adoptarea unei propuneri legislative care introduce recompensarea financiară a elevilor premianţi la olimpiadele internaţionale cu sume raportate la salariul minim garantat pe economie, acordate lunar, timp de un an, potrivit NewsIn.
Senatorii au instituit acordarea recompenselor financiare elevilor premianţi la olimpiadele şcolare internaţionale, care se situează pe unul din primele trei locuri, indiferent de disciplina de învăţământ la care acestea au fost organizate.
Recompensa financiară se acordă pentru o perioadă de 12 luni, începând cu luna imediat următoare realizării performanţei şcolare. Pentru locul I, cuantumul lunar al recompensei reprezintă echivalentul salariului minim garantat pe economie la data acordării acestui, pentru premiul II - 75% din salariul minim garantat, pentru premierul III - 50% din aceeaşi valoare.
Senatorii din Comisia de învăţământ au prevăzut că sumele necesare vor fi prevăzute anual în bugetul Ministerului Educaţiei şi sunt acordate din bugetul de stat, iae prevederile intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2011. Senatul este primă cameră sesizată, astfel că decizia asupra conţinutului final al propunerii legislative a deputaţilor de la toate formaţiunile parlamentare aparţine Camerei.
Plenul Senatului a decis luni cu 69 de voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere adoptarea unei propuneri legislative care introduce recompensarea financiară a elevilor premianţi la olimpiadele internaţionale cu sume raportate la salariul minim garantat pe economie, acordate lunar, timp de un an, potrivit NewsIn.
Senatorii au instituit acordarea recompenselor financiare elevilor premianţi la olimpiadele şcolare internaţionale, care se situează pe unul din primele trei locuri, indiferent de disciplina de învăţământ la care acestea au fost