Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, parlamentarilor: Aş dori să stabilim un mod de reprezentare constituţională şi eficientă a României pe plan european

Publicat in Romania Libera, marți 12 iunie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că doreşte ca, împreună cu parlamentarii, să se stabilească pentru viitor un mod de reprezentare "constituţională şi eficientă" a României în plan european, indiferent cine va fi preşedinte şi cine prim-ministru, scrie Agerpres.

"Consider util pentru buna reprezentare a României ca cel care reprezintă România la nivel european, în funcţie, evident, de agenda reuniunii, să aibă un mandat de principiu din partea dvs, a Parlamentului României şi să prezinte în faţa dvs, atât înainte de Consiliu, cât şi după, temele principale şi care sunt deciziile care privesc ţara noastră", a declarat Ponta, în plenul Parlamentului.

Premierul a afirmat că ar fi eficient ca în toate temele care ţin de politica militară şi de securitate militară, precum şi de politica externă comună a UE reprezentarea României să fie făcută de către preşedinte. "De asemenea, consider şi vă propun, stimaţi deputaţi şi senatori, ca în toate probleme care ţin de activitatea economică, socială, fonduri europene, securitatea frontierelor, Guvernul şi primul-ministru să reprezinte interesele României pe plan european. Agenda Consiliului European din 28 iunie, agendă publică, prevede foarte clar că principalele discuţii se vor axa pe situaţia economică la nivelul UE, pe problema adoptării unui pact de creştere economică şi creare de locuri de muncă şi pe negocierile privind viitorul mecanism multianual financiar 2014-2020", a adăugat Ponta.

Primul ministru a spus că doreşte ca prin declaraţia sa să readucă cooperarea, colaborarea interinstituţională acolo unde Constituţia şi regulile democratice o aşază. "Aş dori ca împreună cu dvs să stabilim pentru viitor, indiferent cine va fi preşedintele României şi cine va fi primul-ministru, un mod de reprezentare constituţională şi eficientă a României pe plan european", a conchis şeful Executivului.

Prem

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 8 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Putin avertizează că forțele nucleare ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite de luptă

HotNews acum 10 ore
Forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt „întotdeauna” pregătite de luptă, a subliniat joi Vladimir Putin în discursul său de celebrare a victoriei sovietice asupra lui Hitler, pe fondul tensiunilor legate de conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 7 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°