În fiecare an, în 22 decembrie, mă întreb dacă Ion Iliescu a avut măcar un singur coşmar din pricina celor 828 de crime comise în timpul Revoluţiei din 1989, după momentul în care Nicolae Ceauşescu a fugit. Un singur coşmar ar însemna un singur dram de conştiinţă şi eu nu cred că Ion Iliescu are aşa ceva.
La 24 de ani de la căderea regimului comunist, România e bântuită de sufletele celor 1.200 de victime ale criminalilor Revoluţiei. După atâta amar de timp încă nu li s-a făcut dreptate. Pentru fiecare din cei 1.200 de morţi sunt mii de urmaşi şi rude care aşteaptă zadarnic să se facă dreptate. Cu fiecare an care trece se îngroaşă ceaţa în care s-au pierdut vinovaţii. Se depun coroane, se elogiază eroii şi se fac promisiuni. Apoi uităm de morţi, de cei care plâng după ei, de dreptate sau adevăr şi lăsăm vinovaţii nepedepsiţi.
Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt singurii care au plătit capital pentru morţii Revoluţiei. Pentru 306 victime care şi-au pierdut viaţa până în 22 decembrie 1989, cuplul Ceauşescu a fost condamnat la moarte şi executat. Soarta le-a fost pecetluită de cel care în prima apariţie publică, la Televiziunea Română Liberă, îi acuza pe soţii Ceauşescu că au "întinat nobilele idealuri" ale comunismului.
Citiți mai mult: EDITORIALUL EVZ. Să vă fie ruşine! V-aţi bătut joc de eroii Revoluţiei!
În 22 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a pierdut puterea şi acela este momentul din care nicio crimă nu mai are logică. Cu toate acestea, după ce regimul a căzut, crimele au continuat mult mai agresiv. Până la finalul anului s-au consemnat aproape de trei ori mai mulţi morţi. Ştim cu certitudine că în perioada 22 – 31 decembrie 1989 au murit 828 de români, civili şi militari. În fiecare zi de măcel, pentru fiecare militar mort au pierit doi civili. De ce, tovarăşe Ion Iliescu?
În toţi cei 24 de ani am evitat să punem răspicat o întrebar