In orice caz, Iluziile literaturii romane este o carte care incita, in bine sau in rau. Iar interesul ei depaseste, cu siguranta, documentarea strict profesionala a profesorilor de literatura (pusi in situatia de a confrunta astfel de opinii cu cele cuminti, conventionale din manuale) sau a atit de inactualilor critici literari. Daca despre Istoria... lui Nicolae Manolescu se scrie inca precaut, cu grija pentru vatuirea obiectiilor, chiar daca lucrarea este, in ansamblul ei, un esec, despre cartea lui Eugen Negrici, Iluziile literaturii romane, aparuta anul trecut la editura Cartea romaneasca, opiniile au fost si pro, si contra. Pe de o parte, subiectul este sensibil si lezeaza spiritele conservatoare, pe de alta sinteza, cu toate hibele ei, si-a adjudecat cam toate premiile de pina acum, fiind declarata, de Romania literara, cartea anului 2008. Cind apar astfel de carti, cu ambitii foarte mari, incerc sa-i provoc si pe cititorii Ziarului de Iasicare nu au apucat sa parcurga respectivul volum sa o faca. Nu din interes profesional, ci din curiozitate intelectuala. Despre ce e vorba de aceasta data? Eugen Negrici constata ca operam consecvent cu imagini datate, cu mituri, pe care el incearca mai intii sa le detecteze, pentru a le dinamita sistematic. Or, la temelia literaturii autohtone stau astfel de mituri, majoritatea fiind legate de "fragilitatea fiintei nationale". Cum aceste constructe ale imaginarului dau in vileag "angoasele colective", tentativele de relativizare a lor vor parea unora mostre de cinism. Teza de la care porneste Eugen Negrici este una corecta intru totul: lipsa de organicitate a literaturii romane. Conform acestei constatari pe care autorul o argumenteaza cu zeci de exemple, viziunea corecta ar fi sa intelegem istoria literaturii autohtone "ca pe o lupta cu factorii extrinseci ei pentru impunerea autonomiei esteticului si ca pe o infruntare, de-