Foto: Thinkstock Pentru a-ţi răspunde la această întrebare, ar trebui să ştii că, potrivit ultimelor studii, femeile îşi doresc bărbaţi cu bani şi statut. Există însă şi opinii care spun că tinerele din zilele noastre au început să cântărească mai mult opţiunile atunci când au de ales cu cine să-şi petreacă o seară, dar, în fond, gusturile lor se limitează la autoturismul din dotare al masculului, la ţinuta lui firoscoasă şi la grosimea portofelului.
Dacă vrei să încerci să fii chiar tu un Don Juan, nu e musai să te îmbraci la patru ace şi să ieşi în cel mai scump club. E suficient să porţi haine curate şi călcate la dungă, să miroşi bine, dar nu înţepător, şi să îţi permiţi să pleci cu taxiul din club, să faci o oprire la un restaurant (poate fi chiar fast-food, dar mai curăţel) şi apoi să o duci acasă. Asta susţine majoritatea cercetătorilor. Ei îţi recomandă să faci asemenea cuceriri toamna – vara te-ai distrat la mare şi ai cam aruncat cu banii, iar sezonul alb e preferabil să îl petreci în compania cuiva plăcut.
Başca, iarna preţurile sunt mai mari decât toamna – vinul fiert costă mai mult, parcurile sunt tot mai goale, iar taximetriştii mai tupeişti etc. Tot studiile au arătat-o. Şi apoi, nu uita: nu minţi prea mult! Fata cu care alegi să ieşi la restaurant s-ar putea să fi aflat cât de mult „înfloriţi” voi, bărbaţii, atunci când vine vorba de partenerele de sex. Hm! Nu de alta, dar s-a dovedit ştiinţific faptul că cei mai mulţi dintre bărbaţi înmulţesc cu doi numărul partenerelor de amor, doar pentru a se da mari unii în faţa celorlalţi. La reprezentantele sexului frumos, regula nu se aplică – din contră, ele tind să vorbească despre un număr înjumătăţit de parteneri (faţă de cel real) şi asta pentru că există preconcepţia că femeia cu mulţi parteneri este o uşuratică.
Aşa că dacă în discuţia dintre voi apare subiectul legat de partenerii s