Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei pe un loc pentru postul de prefect

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 29 decembrie 2004 ·

Iasul ar putea avea chiar miine un nou prefect. Astazi urmeaza sa aiba loc prima sedinta a Guvernului Tariceanu. Pe ordinea de zi a sedintei se va afla si emiterea ordinelor de eliberare din functii a actualilor prefecti si subprefecti si numirea inlocuitorilor din partea PNL, PD, PUR si UDMR. "Miercuri se va stabili ce posturi din administratiile judetene vor reveni PUR si UDMR. Atunci vor fi discutate si numele celor care vor deveni prefecti si subprefecti din partea PNL-PD", a declarat Eugen Nicolaescu, purtatorul de cuvint al PNL. Noua echipa de la conducerea Prefecturii ar putea fi instalata, cel mai devreme, chiar miine, de catre noul ministru de Externe, ieseanul Mihai-Razvan Ungureanu. "Daca negocierile se vor finaliza in termenul stabilit, joi voi participa la instalarea noului prefect. Cel mai tirziu, acest lucru va avea loc la inceputul lui ianuarie", a spus Ungureanu. In carti, pentru fotoliul de prefect sint Radu Prisacaru (PNL), Eugen Ticau (PNL) si Dan Constantin Vasiliu (PD). Surse din cadrul Aliantei D.A. de la Bucuresti sustin ca, la Iasi, postul de prefect va reveni unui liberal, iar cel de subprefect unui reprezentant al PUR. In cazul postului de subprefect, singura nominalizare a PUR este Nicolae Lupascu. Primele discutii privitoare la echipa care va conduce judetul din 2005 au inceput imediat dupa alegerile generale, PNL si PD urmind sa-si imparta posturile de prefect si subprefect. Odata cu intrarea PUR in coalitia guvernamentala, PD pare sa fi pierdut trenul noii administratii judetene, in favoarea PUR. In culisele partidelor se discuta tot mai mult de varianta prefect liberal si subprefect din partea PUR in locul variantei initiale - prefect PD si subprefect PNL. Liberalii ar urma sa-si adjudece fotoliul de prefect, cel de subprefect ar reveni PUR, iar PD ar urma sa se multumeasca cu postul de director al Prefecturii. "Deocamdata discutam doa

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum 40 minute
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

Gabriela Firea: Sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat că este optimistă şi convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, în contextul unei întrebări despre rezultatele ce

Gabriela Firea, mesaj feminist, în timp ce era flancată de liderii PSD la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 8 minute
Gabriela Firea și-a depus oficial candidatura la Primăria Generală a Municipiului București, duminică, alături de liderii PSD, în timp ce purta un tricou negru cu un mesaj feminist. Gabriel Firea și Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea Ga

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 40 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 14 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°