S-a consumat şi ultima rundă a ligii secunde a fotbalului românesc. Promovatele în prima ligă se cunoşteau dinaintea ultimei runde. Ceahlăul revine după un singur sezon în B. I se alătură fotbalul ploieştean, dar nu echipa de tradiţie Petrolul, ci formaţia de 3 ani, promovată din Liga a III-a, CSM – FC Ploieşti. Ambele au părăsit B-ul victorioase, Ceahlăul din „Groapă”, în faţa rezervelor dinamoviste, iar ploieştenii în cartierul de vest, în faţa clasatei pe podium Delta Tulcea, care a cochetat mult timp cu promovarea. În subsol un singur loc era în „culpă”, dar şi acela se rezolvase cu două runde înainte, când Băile Felix se retrăsese. În această serie s-a produs un adevărat record, patru formaţii retrăgân- du-se. Forex Braşov a fost prima, urmată de Modelul Călăraşi, la mijlocul turului. La terminarea turului a renunţat şi Progresul Bucureşti, care se afla pe locul secund, iar în ultimele trei secunde a capitulat şi Băile Felix Oradea, care cedase locul Ştiinţei Bacău. Au capitulat patru echipe, atât cât se stabilise prin regulament că vor retrograda. Înaintea ultimei etape, CSM – FC Ploieşti şi-a anunţat noua denumire (mai bine zis revenire la vechea denumire) „ASTRA”. Cealaltă echipă de suflet a găzarilor, Petrolul mai are de aşteptat. Din celelalte rezultate ale primei serii, se remarcă victoria botoşănenilor la vecinii din Suceava şi revenirea în prima parte a clasamentului, precum şi egalul băcăuanilor la Snagov.
În seria a doua, universitarii clujeni s-au salvat de la retrogradare cu ajutorul orădenilor de la FC Bihor, care cu egalul obţinut la Arad cu ACU, au trimis echipa de pe Mureş în Liga a III-a. La finalul meciului cu Mechel Câmpia Turzii, antrenorul era un om fericit, dar obosit. „Vreau să le mulţumesc celor de la FC Bihor. Au demonstrat că mai există echipe cu demnitate în fotbalul românesc. A fost cel mai greu meci de când m-am apucat de antre