Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, s-a întâlnit ieri, la sediul Petrom din Ploieşti, cu reprezentanţii conducerii societăţii Petrom, membru al OMV Group. Cu această ocazie a fost semnat contractul între Petrom şi Aparegio cu privire la furnizarea apei potabile în oraşul Ţicleni. La întâlnire au mai participat Bernard Conciacig, director asset 2, Peter Zeilinger, director domestic assets, Cristian Ion Todea, field cluster manager Ţicleni, Ion Ilie Ungureanu, primarul oraşului Ţicleni, şi Ion Popescu, director general al Aparegio. „Intervenţiile preşedintelui Călinoiu cu privire la soluţionarea furnizării de apă către cetăţenii oraşului Ţicleni au început încă din prima jumătate a anului trecut. A fost contactată conducerea grupului OMV din România şi din Austria, pentru a găsi o rezolvare acceptabilă pentru ambele părţi. Furnizarea apei către populaţia oraşului Ţicleni se făcea, până la semnarea contractului, de Petrom, din sursa de apă Socu. Fiind vorba de o activitate secundară a companiei, apa era distribuită conform unui program, doar câteva ore zilnic, ceea ce crea numeroase nemulţumiri în rândul cetăţenilor. Conducerea Petrom - OMV a dat dovadă de înţelegere faţă de această problemă a zonei, astfel încât sursa de apă a fost trecută în proprietatea Aparegio, operatorul unic judeţean de furnizare a apei potabile. Cetăţenii oraşului Ţicleni vor încheia contracte de furnizare apă cu Aparegio, distribuţia şi plata făcându-se conform clauzelor respectivului contract“, a declarat Adina Andriţoiu, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Judeţean Gorj. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, s-a întâlnit ieri, la sediul Petrom din Ploieşti, cu reprezentanţii conducerii societăţii Petrom, membru al OMV Group. Cu această ocazie a fost semnat contractul între Petrom şi Aparegio cu privire la furnizarea apei potabile în oraşul Ţicleni.