Un şef de secţie la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova a fost reţinut, miercuri, de procurorii anticorupţie, pentru că a primit bani pentru a crea deţinuţilor condiţii favorabile, cum ar fi permisiunea de a introduce şi păstra în camerele de detenţie telefoanele mobile, transmite Mediafax.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Bucureşti îl acuză pe subcomisarul Virgil Mihuţ de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi luare de mită în formă continuată.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar astăzi s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. Tot azi, Mihuţ urmează a fi prezentat la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.