Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recesiunea a închis anul trecut 22 de firme zilnic. Mii de arădeni puşi pe liber.

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 martie 2011 ·

De la începutul crizei până şi în prezent, Aradul a cunoscut o creştere de aproape 50% a numărului firmelor falimentare. Dacă în 2009 numărul societăţilor radiate se ridica undeva la puţin peste 1.500, în 2010 peste 8.000 de firme şi-au pus lacătul pe uşă.

O situaţie fără ieşire pentru mii de arădeni pemtru care 2010 a stat sub semnul falimentului. Recesiunea a lovit tare în economia oraşului, cei mai afectaţi de efectele acesteia fiind angajaţii din construcţii, industrie si comerţ. Acest efect al crizei s-a făcut simţit şi pe mesele judecătorilor arădeni, unde în 2010 numărul dosarelor de dizolvări de societăţi aproape s-a dublat faţă de 2009.

„Volumul de muncă pe secţia comercială a crescut, dar nu din cauza creşterii numărului de insolvenţe, care s-a păstrat cât de cât. În schimb a crescut numărul dizolvărilor de societăţii. Atunci când există un număr foarte mare de cazuri de insolvenţă, este un caz de alarmă. Când ai peste două mii de cereri de dizolvare, ceva nu e în regulă. Dar, dacă adunăm şi insolvenţa, sunt peste cinci mii de firme. Aceste firme au fost dizolvate numai în cursul anului 2010”, a explicat judecătorul Ştefan Lucaciuc, preşedintele Tribunalului Arad.

Domeniile de activitate apreciate drept profitabile au ajuns acum în pană de idei şi de bani. Cei care au avut cel mai mult de suferit au fost cei din comerţ, industrie şi construcţii. Cercul bani - consum - producţie s-a spart, aproape concomitent cu apariţia recesiunii..

„Cei implicaţi în industria textilă, prelucrătoare, constructorii şi transportatorii au resimţit din plin efectele crizei. Şi turismul a avut probleme mari. S-a ajuns să existe firme care au prestat servicii pentru alte firme care nu mai există”, a explicat Mircea Purcaru, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.

Alte companii au luat împrumuturi mari

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Marea Britanie: Studenţi propalestinieni au ocupat campusuri universitare din Leeds, Newcastle şi Bristol

G4Media acum o ora
Studenţii propalestinieni au protestat la universităţi din Marea Britanie în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Studenţi din Leeds, Newcastle şi Bristol au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 37 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°